Atmosfera de bâlci din ajunul Crăciunului, cu efecte sonore de stadion, amendată într-un sector. Sunt vizați „colindătorii” cu boxe

20 dec. 2022
236 afișări
Atmosfera de bâlci din ajunul Crăciunului, cu efecte sonore de stadion, amendată într-un sector. Sunt vizați „colindătorii” cu boxe

„Colindătorii sunt așteptați cu bucurie în Sectorul 6, însă doar cei care respectă tradiția și cântă, nu cei cu boxe date la maximum printre blocuri, nu cu înregistrări cu munca altora. Cântecele la boxe cu mulți decibeli nu sunt colinde”, a spus, tranșant, primarul Ciprian Ciucu, care veghează la respectarea decenței din partea colindătorilor, de sărbători.

În acestă parte de București, Poliția Locală a aplicat deja, de la începutul lunii și până în prezent, 20 decembrie, 24 de amenzi, în valoare totală de 5.200 de lei, celor veniți cu boxe portabile.

 

”Pentru a intra și cânta în scări de bloc, colindătorii ar avea nevoie de acordul asociației”

„Noi umblăm să colindăm”, „Deschide ușa, creștine!”, „O, ce veste minunată!”, „Sculați, gazde, nu dormiți!”, asta răsună, în aceste zile peste tot în jurul nostru. Auzim colinde la radio și tv, în magazine, dar și cântate live de colindătorii care ne bat la ușă. Sunt frumoase, fac parte din spiritul Sărbătorilor. Însă, dacă se depășește o limită, de obicei a decibelilor, colindătorii riscă amenzi, spune Primăria Sectorului 6.

În Sectorul 6, primăria spune că sunt bineveniți cei care respectă tradiția și cântă live, cu vocea sau, cel mult, folosind instrumente muzicale. Cei care vor să se facă auziți mai bine și folosesc boxe portabile date la maximum riscă amenzi pentru tulburarea liniștii publice.

Pentru a intra și cânta în scări de bloc, colindătorii ar avea nevoie de acordul asociației de proprietari, deoarece interiorul blocului nu mai este domeniu public. Locatarii care se simt deranjați au dreptul să sune la Poliție.

În ambele situații de mai sus, colindătorii trebuie să respecte orele de liniște: 13.00 – 14.00 și 22.00 – 08.00. „Tulburarea fără drept a liniștii locatarilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect, ori prin strigăte sau larmă, constituie contravenție”, spune legea 61/1991. Sancțiunile sunt cuprinse între 200 și 1.000 de lei, dacă faptele se petrec pe timpul zilei și între 500 și 1.500 de lei, dacă au loc noaptea.

”Și oamenii sună că sunt deranjați de zgomotul produs. Până acum, Poliția Locală Sector 6 a primit cinci sesizări privind tulburarea ordinii și liniștii publice de către colindătorii cu boxe.”, mai transmite PS6.

Îți mai recomandăm și:

 

Cookies