Ați asistat vreodată la o demolare în București?

Treceam întâmplător pe stradă și se adunase lumea. Erau gură-cască. Se demola o clădire lungă

O biserică. O casă de rugăciuni. Mi-am întins și eu gâtul să-l văd. M-au uitat și eu gură-cască. Acolo era biserică. Duminica, cel puțin, intrau dimineața oameni și ieșeau după prânz tot oameni. Erau frumos îmbrăcați. Copiii erau disciplinați dimineața, după prânz aveau chef de hârjoneală. Bărbații rămâneau serioși. Femeile erau pline de zâmbet la plecare. Era o biserică. Deși era o vilă lungă. N-am intrat înăuntru niciodată, dar era o biserică. Așa scria pe o tablă bătută în perete.

Nu era casă cu cruce. Dar era biserică

Numai pentru acel chel de hârjoană al copiilor și merita titlul de biserică. Și eu mereu treceam pe acolo. Nu așteptam. Treceam și uneori vedeam oameni dimineața, hârjoană și zâmbete după prânz. Când treceam. Vedeam una odată, altele altă dată. Alte dăți însă nu vor mai fi. Biserica a fost pusă la pământ. Acum treceam fără ochi pe stradă și niște gură cască m-au înghițit. Se uitau întracolo, fix și se auzea hărmălaie. Am rămas țintuit pentru că era biserică acolo și un cioc de macara cugulea din betoane. Era o biserică și nu-mi vine să cred că o biserică se poate dărâma. Se zguduia credință? Nu. era doar dărâmarea unei biserici. Și priveam cum un cioc de macara ciugulea precum un brânzet din clădire.

Chiar, drăcia de fier avea o delicatețe

Am văzut pulverizator care spărgea betonul armat, stâlpii de rezistență. Am văzut cupa și piconul. Oh, dar ce sâni are Cupa de concasare. Și eram cu sufletul la gură văzând multiprocesorul. Robust. I se schimbă doar fălcile. Preferata mea rămâne Foarfeca. Rupea. Când am văzut foarfeca cum gusta din zid! Erau ca niște pișcoturi zidurile bisericii izolate termic. Se vedeau Placile Fonoizolante cum sufereau mușcate de foarfecă.

Mușca foarfeca. Și Mușca. Din Plăcile Fonoabsorbante

Când foarfeca nu nimerea bine placa avea un moment de ezitare, de stare cu colții în aer, cu colții îndreptați spre cer. Atunci o priveam drept în maxilar. Și foarfeca era semeață. Fudulă. Și mie îmi plăcea. Mă copleșea. Trufașă cum era, mi-a luat piuitul. Câtă forță, câtă durere pe osb-uri, pe plăcile de scârțâitoare. Făceau scârț foarte puțin. Și am văzut o scârțâitoare care nu se lăsa păpată. Și foarfeca se înfipse. Și scârțâitoarea iar rezistă. Când însă a treia oare foarfeca se avântă dureros, o clipă, parcă auzeam scârțâitoarea: “Mai bine ia cornul şi sună întruna./ Să suni până mor, către cerul senin…” – Atunci asfinţi după creste luna / şi cornul sună, însă foarte puţin.”

Nota B365.ro: Cu Eugen prin București:

• Războiul din Ucraina a început pe strada Anestinelor din București
• “Marile orașe” din țară au sediu mare și frumos la București Țipenie de om nu vezi, dar latră zilnic 2 dulăi
• Gunoierii Bucureștiului