Athenaeum Summer Festival revine cu numeroase concerte, în perioada 13-28 iunie. Evenimentul se deschide cu un spectacol gratuit în Grădina Ateneului

03 iun. 2026
297 afișări
Athenaeum Summer Festival revine cu numeroase concerte, în perioada 13-28 iunie. Evenimentul se deschide cu un spectacol gratuit în Grădina Ateneului
Athenaeum Summer Festival revine cu numeroase concerte, în perioada 13-28 iunie. Evenimentul se deschide cu un spectacol gratuit în Grădina Ateneului | Sursa foto: Agerpres

Iubitorii de muzică sunt invitați să ia parte și anul acesta la Athenaeum Summer Festival, eveniment ajuns la ediția a VI-a în 2026. Festivalul va avea loc în perioada 13-28 iunie, iar oamenii vor putea participa la șase seri muzicale excepționale – un concert pe Esplanada Ateneului, cu intrare liberă, și cinci în Sala Mare.

În centrul ediției din acest an se află două concerte spectaculoase, dedicate sfertului de mileniu al Statelor Unite ale Americii, cu muzică de film semnată de John Williams, artistul în viață cu cele mai multe nominalizări la Oscar (54).

Serile de Festival vor aduce, de asemenea, sonorități nordice, hituri ABBA în aranjamente corale, și un omagiu lui Vivaldi, într-un program ce îmbină repertoriul clasic cu reinterpretări contemporane semnate de artiști și ansambluri de prestigiu, se arată într-un comunicat.

Programul concertelor din cadrul Athenaeum Summer Festival 2026

Concertul din 13 iunie, ora 20.00, pe Esplanada Ateneului este cu intrare liberă. Pentru concertele din Sala Mare, din 17, 20, 23 și 27/28 iunie, ora 19.00, biletele pot fi achiziționate online.

13 iunie | Athenaeum Brass Orchestra | Dirijor Adrian Petrescu

Athenaeum Brass Orchestra deschide ASF 2026 cu un concert în aer liber, pe Esplanada Ateneului. Programul îmbină muzică de film, valsuri, dansuri sud-americane și ritmuri solemne germane, care sună strălucitor și antrenant cu instrumentele de alamă ale grupului condus de Adrian Petrescu – toți muzicieni experimentați, membri mai vechi sau mai noi ai Filarmonicii George Enescu.

17 iunie | Northern Lights | Corul Filarmonicii George Enescu și Cvartetul de coarde Athenaeum

Corul Filarmonicii George Enescu, condus de tânărul său dirijor Andrei Stănculescu, și artiști invitați, propun un repertoriu original, alcătuit din două povești pe cât de diferite, pe atât de captivante.

În prima parte, publicul va asculta muzică modernă nordică, în sonorități cu ecouri celtice sau cromatic fluide ca aurora boreală, iar apoi hituri mereu actuale ale trupei ABBA, în aranjamente corale inedite, pline de bună-dispoziție.

20 iunie | Beyond Classics | Ansamblul Janoska și Orchestra Română de Tineret | Dirijor Cristian Măcelaru

Cunoscutul dirijor Cristian Măcelaru reunește sub bagheta sa Orchestra Română de Tineret și ansamblul Janoska într-un concert fusion, în care ritmul lui Bartók, eleganța lui Strauss și virtuozitatea lui Vivaldi se întâlnesc cu imaginația rebelă, de crossover și improvizație a grupului slovac, care a răsturnat toate obișnuințele scenei clasice.

23 iunie | Vivaldissimo | Ansamblul de muzică barocă Sempre

Vivaldissimo îi aduce un omagiu celui mai popular compozitor din barocul italian, care, asemenea artei și arhitecturii din țara sa, debordează de culoare, vitalitate, forme în mișcare și spargerea tiparelor.

Interpretarea aparține ansamblului specializat Sempre, împreună cu soliști instrumentiști și soprana clujeancă Renáta Gebe-Fügi.

27/28 iunie | America 250 – Omagiu lui John Williams | Orchestra Filarmonicii George Enescu | Dirijor Stefan Geiger

Concertele de închidere ale ASF 2026 celebrează 250 de ani de la Declarația de Independență a Statelor Unite cu cea mai cunoscută muzică venită de peste ocean, semnată de celebrul John Williams, supranumit adesea compozitorul Americii.

Coloane sonore cunoscute și fredonate de mai multe generații, din filmele Războiul Stelelor, Superman, Lista lui Schindler, E.T., Harry Potter, și nu numai, se vor auzi pe scena Ateneului sub bagheta dirijorului Stefan Geiger și a violonistului Rafael Butaru.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies