Constructorul de la Pasajul Doamna Ghica, Trustul de Clădiri Metropolitane București, a anunțat că a accelerat etapele de construcție ale pasajului. Astfel, a obținut un avans față de graficul propus inițial. Primăria Capitalei îi anunță pe șoferi că, restricțiile de circulație pe Șos. Colentina nu se vor mai institui pe 23 ianuarie, ci pe 30 ianuarie.
În paralel s-a lucrat atât la sudura elementelor care au fost montate deja în luna decembrie 2022, cât și la asamblarea la sol a unor noi tronsoane.
Accelerarea acestor etape pentru Pasajul Doamna Ghica permite echipelor să continue cu montajul tronsoanelor tablierului metalic pe două fronturi de lucru diferite din șantier: în zona intersecției și în apropierea rampei dinspre Piața Delfinului.
Totodată, pentru că tronsonul tablierului ce traversează Soseaua Colentina nu va mai fi realizat la sol – așa cum era stabilit inițial – rezultă reducerea duratei de blocare a traficului cu cel puțin o săptămână (pe Șoseaua Colentina, sensul dinspre Obor spre Afumați).
Astfel, restricțiile de circulație de pe Șoseaua Colentina nu se vor mai institui pe 23 ianuarie, ci pe 30 ianuarie, anunță Primăria Capitalei pe Facebook.
La acea dată, traficul rutier va fi deviat pe ampriza liniei de tramvai, iar urmatoarele elemente metalice vor fi montate începând cu 1 februarie. Elementele vor fi sudate la înălțime.
În paralel cu aceste lucrări, pe șantier se lucrează la cel mai complex sector al podului. Acesta urmează să fie poziționat deasupra intersecției.
Traficul rutier va fi asigurat pe Șoseaua Colentina – sens spre Afumați – pe 3 benzi:
Totodată, stația de tramvai din intersecția Șos. Colentina cu Str. Doamna Ghica, sensul dinspre Obor spre Afumați, va fi folosită ca stație comună de STB și autobuzele regionale, pentru preluarea călătorilor.
„Totodată, în șantier trebuie să ajungă ultimele patru transporturi cu piese ale tablierului metalic, ultimul fiind programat pentru data de 17 februarie”, conchide sursa citată.