ATENŢIONARE NOWCASTING COD GALBEN de ceaţă, în Bucureşti şi pe autostrăzile A1, A2 şi A3

de:
07 dec. 2015
0 afișări
ATENŢIONARE NOWCASTING COD GALBEN de ceaţă, în Bucureşti şi pe autostrăzile A1, A2 şi A3

ATENŢIONARE NOWCASTING COD GALBEN de ceaţă. Potrivit ANM, luni dimineaţă, între orele 08:00 si 11:00, pe arii relativ extinse în judeţele Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti), Teleorman şi Giurgiu, local în judeţele Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi şi în zonele joase din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău, inclusiv drumurile naţionale şi europene aferente şi autostrăzile A1, A2 şi A3, se va semnala ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m şi izolat sub 50 m.

ATENŢIONARE NOWCASTING COD GALBEN de ceaţă. Din cauza ceţii care s-a instalat şi în Capitală, Brigada Rutieră a emis o serie de recomandări pentru participanţii la trafic. „La această oră ceaţă îşi face simţită prezenţa deasupra Capitalei şi ea reprezintă un factor în scăderea aderenţei pneurilor la suprafaţa părţii carosabile. Ea este asociată şi cu posibilitatea întâlnirii unor porţiuni umede, care determină un factor perturbator pentru circulaţia autovehiculelor din cauza vizibilităţii scăzute. În aceste condiţii, obligaţiile conducătorilor de autovehicule ce rezultă din prevederile legale, reducerea vitezei de deplasare şi folosirea luminilor de întâlnire, sunt menite să prevină producerea evenimentelor rutiere nedorite.

Cei de la volan trebuie să-şi asigure o bună vizibilitate, fiind necesar ca ştergătoarele de parbriz şi instalaţia de climatizare să fie în stare perfecta de funcţionare.

Atunci când autovehiculul este imobilizat, pe timp de ceaţă, din cauza unei defecţiuni, accident sau din orice altă cauză, prezenţa acestuia trebuie semnalizată atât prin lanternele de poziţie şi cele de avarie cât şi prin folosirea triunghiurilor reflectorizante.

Pentru a nu produce blocaje in trafic, recomandam conducătorilor auto:
-să nu depăşeasca coloana de autovehicule oprite la semafor;
-să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier;
-să păstreze liber centrul intersecţiei;
-să nu blocheze calea de rulare a mijloacelor de transport public;
-să nu circule la culoarea roşie a semaforului electric;
-să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de autovehiculul care îl precedă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
-să nu claxoneze inutil;
-să respecte semnalele poliţiştilor rutiere”, se precizează în comunicatul emis de Brigada Rutieră a Capitalei.

ATENŢIONARE NOWCASTING COD GALBEN de ceaţă. Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.

Cookies