Atenţionare de călătorie, pentru SUA, din cauza condiţiilor meteo severe: Temperaturi de -40 grade C

de:
20 feb. 2015
0 Afișari
Atenţionare de călătorie, pentru SUA, din cauza condiţiilor meteo severe: Temperaturi de -40 grade C

MAE informează cetăţenii români, care se află sau se deplasează pe teritoriul Statelor Unite ale Americii asupra faptului că Serviciul Naţional de Meteorologie (National Weather Service) a emis o serie de alerte privind condiţiile meteorologice severe pentru nord-estul Statelor Unite în intervalul 18 – 20 februarie 2015.

Pentru statele Maine şi New Hampshire sunt emise alerte de furtună de zăpadă, autorităţile recomandând evitarea călătoriilor care nu au caracter de urgenţă.

Pentru statele New Jersey, New York şi Pennsylvania sunt în vigoare alerte privind un front de aer rece şi intensificări ale vântului, meteorologii avertizând că din combinaţia acestor factori vor rezulta temperaturi extreme, care pot atinge şi minus 40 de grade Celsius.

Pentru metropola New York, autorităţile locale au emis o alertă de temperaturi extreme, de până la minus 28 de grade Celsius, pentru zilele de 19 şi 20 februarie 2015.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă tuturor cetăţenilor români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, să contacteze din timp autoritățile locale abilitate, agențiile de turism sau misiunea diplomatică a României din ţara respectivă şi să consulte pagina de internet www.mae.ro, cât şi a site-urilor de specialitate (http://www.weather.gov/alerts; http://i.imgur.com/KnpSuUO.png) pentru informaţii actualizate.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările de a fi consultate informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei „Călătoreşte în siguranţă” şi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Cookies