ATENŢIONARE de călătorie în Danemarca: Controale la frontieră

de:
24 feb. 2016
0 Afișari
ATENŢIONARE de călătorie în Danemarca: Controale la frontieră

Astfel, intrarea în Danemarca va fi permisă doar persoanelor care prezintă spre verificare acte de identitate valabile. În aceste condiţii, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să se asigure că, în timpul călătoriei în Danemarca, deţin în permanenţă asupra lor un document de identitate naţional valabil (paşaport sau carte de identitate).
Măsura este valabilă până la data de 4 martie 2016 şi face parte din programul de gestionare a afluxului de refugiaţi în Danemarca şi Suedia.
De asemenea, autorităţile daneze au avertizat că procedurile de verificare ale actelor de identitate ale pasagerilor ar putea duce la întârzieri ale mijloacelor de transport feroviare, maritime şi rutiere (în special autobuze). Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi le reaminteşte cetăţenilor români care călătoresc în străinătate că au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale.

Cookies