„Atenție, țepușă pe mijlocul șoselei, pe Pache Protopopescu!” O bucată de șină de tramvai desprinsă din terasament se ridică semeață și amenințătoare

07 oct. 2024
773 afișări
"Atenție, țepușă pe mijlocul șoselei, pe Pache Protopopescu!" O bucată de șină de tramvai desprinsă din terasament se ridică semeață și amenințătoare | Sursa foto: Info Trafic București și Ilfov - Facebook

O bucată de metal dintr-o șină de tramvai a „răsărit” în intersecția Bulevardului Pache Protopopescu cu Strada Iancu Cavaler de Flondor. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu mare atenție în această zonă, pentru a evita producerea unui accident.

Țepușă de metal ieșită din șina de tramvai de pe Pache Protopopescu

Luni, 7 octombrie, pe grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov”, administrat de Info Trafic, un cetățean a publicat o imagine în care se observă că o bucată de metal a ieșit din șina de tramvai de pe Bulevardul Pache Protopopescu, în zona intersecției cu Strada Iancu Cavaler de Flondor.

Obiectul metalic este un pericol pentru șoferi, iar aceștia sunt sfătuiți să circule cu prudență în această zonă, pentru a evita producerea unui accident sau avarierea autoturismelor.

Sursa foto: Info Trafic București și Ilfov – Facebook

În anul 2021, un incident grav a avut loc într-un tramvai de pe linia 19. O bucată de șină a intrat prin podeaua tramvaiului și a rănit un bărbat în picior, iar călătorii au fost cei care i-au acordat primul ajutor, potrivit Digi24.

Șinele de pe Bd. Pache Protopopescu, incluse în proiectul de reabilitare a aproximativ 50 de km de linii de tramvai din București

Primarul general al Capitalei anunța, pe data de 12 august 2024, printr-o postare pe pagina de Facebook, că a fost atribuit ultimul contract pentru înlocuirea liniilor de tramvai aflate într-o stare avansată de degradare.

Acesta vizează modernizarea căii de rulare pe un tronson de 3 kilometri de pe bulevardele Pache Protopopescu, Ferdinand, străzile Traian și Dristorului, pe unde circulă liniile 14 și 55.

Am atribuit ultimul contract pentru înlocuirea liniilor de tramvai aflate într-o avansată stare de degradare.

Este vorba despre un tronson de aproximativ 3 km, cale dublă de rulare, de pe bulevardele Pache Protopopescu, Ferdinand, strada Traian și strada Dristorului (între bd Camil Ressu și Baba Novac). Pe aici circulă liniile 55 și 14.

Acesta face parte din proiectul de reabilitare a aproximativ 50 de km de linii de tramvai din Capitală pe care-i vom moderniza în anii următori.

Valoarea estimată pentru Lotul 2 este de 111.626.759,10 lei (fara T.V.A.), iar ofertantul câștigător este Asocierea SWIETELSKY CONSTRUCT (lider asociere) – URBAN PROFILE GRELE (asociat). Valoarea ofertată este de 105.060.328,98 lei (fără TVA).

Lucrările ce se vor face sunt:

  • Obiect 2 – Reabilitare sistem rutier pe Bulevardul Pache Protopopescu și Str. Traian
  • Obiect 13 – Reabilitare sistem rutier pe Bulevardul Ferdinand I, între Șoseaua Mihai Bravu și Strada Traian
  • Obiect 15 – Reabilitare sistem rutier pe Strada Dristorului între B-dul Camil Ressu și Strada Baba Novac.

Lucrările vor avea o durată de 18 luni, din care maxim 6 luni pentru prestarea serviciilor de proiectare, obținerea tuturor avizelor și acordurilor și avizarea proiectului și maxim 12 luni pentru execuția lucrărilor și asistența tehnică din partea proiectantului, de la data emiterii Ordinului administrativ de începere.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies