ESENTIAL

Atenţie, şoferi! Poliţiştii locali au ieşit la vânătoare

Proverbul „scapi de dracu’, dai de ta-su” se potriveşte ca o mănuşă situaţiei şoferilor din Capitală care, de cele mai multe ori, nu pot parca regulamentar întrucât locurile special amenajate sunt insuficiente. Aşa că, într-o astfel de situaţie, maşinile sunt lăsate „pe unde se poate”, dar fără să fie respectate toate regulile de circulaţie.

Dacă aţi scăpat de ochii poliţiştilor rutieri, păziţi-vă spatele şi de poliţiştii locali. În prezent, tot mai mulţi agenţi se şcolesc pentru a avea noi responsabilităţi. Printre acestea, inclusiv sancţionarea cu puncte de penalizare a şoferilor care încalcă regulile de circulaţie pe străzile din cartier. Asta, în condiţiile în care, poliţiştii locali aplică deja, de câteva luni bune, amenzi pentru nerespectarea regimului traficului în oraş.

„Suntem în plin proces de pregătire comună a poliţiştilor locali cu Brigada Rutieră şi urmăm cursuri la instituţiile de învăţământ ale MAI (n.r. – Ministerul Administraţiei şi Internelor). Cei care s-au instruit pot da, pe lângă amendă, şi sancţiuni cu puncte de penalizare pentru oprire pe interzis, staţionare interzisă, parcare neregulamentară şi dacă se circulă interzis, adică pe sens unic. Pentru astfel de situaţii, poliţiştii locali aplică 3 puncte de penalizare”, a declarat pentru B365.ro Aurel Dobrilă, directorul general al Poliţiei Locale Sector 2 care a adăugat că foştii poliţişti comunitari au primit, prin lege, astfel de competenţe, din ianuarie 2011, însă a durat mai mult până au început să pună în practică din cauza perioadei de pregătire.

Conform sursei citate, poliţiştii locali nu au însă atribuţii şi pentru „săltarea” carnetelor de conducere ori pentru alte abateri de la regimul circulaţiei auto precum trecere pe culoarea roşie a semaforului sau depăşire pe linie continuă. „Noi nu putem opri în trafic. De cele mai multe ori, în astfel de cazuri, îi fluierăm pe conducătorii auto şi doar le atragem atenţia”, a explicat şeful Poliţiei Locale Sector 2.

Sancţiuni pe bandă rulantă

Cum locurile de parcare din Bucureşti sunt o adevărată problemă pentru şoferi, fiind mult mai puţine decât necesarul Capitalei, poliţiştii locali nu au cum să şomeze. De exemplu, numai în Sectorul 2, media amenzilor pentru abateri de la regimul circulaţiei rutiere este de 60 pe zi.

„De când pregătim poliţiştii locali şi până în prezent s-au aplicat în jur de 9.000 de amenzi, inclusiv cu puncte de penalizare. În cadrul Poliţiei Locale Sector 2 au fost instruiţi 25 de agenţi şi mai avem un lot care finalizează cursurile în decembrie”, a completat Dobrilă.

Conform prevederilor legale în vigoare, poliţiştii locali au la dispoziţie cinci ani pentru a urma cursurile de pregătire, astfel încât până în 2016 să fie şcolarizaţi toţi agenţii.

Tot poliţiştii locali pot aplica sancţiuni pietonilor care traversează strada prin loc nepermis, dar şi mopediştilor şi bicicliştilor care încurcă traficul. Aceste categorii au fost însă păsuite de amendă, până acum, după cum susţine şeful Poliţiei Locale Sector 2.

Citeşte aici despre atribuţiile complete ale poliţiştilor locali, inclusiv în ceea ce priveşte înmânarea cărţilor de alegător dar şi sancţionarea celor care au buletinul expirat sau nu au viză de flotant, ori domiciliul pe raza Bucureştiului.

La nivelul celor şase sectoare ale Capitalei sunt aproximativ 2.000 de poliţişti locali.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button