ȘTIRI

Clienții unei instituții nebancare se plâng că au fost ESCROCAȚI: Peste 100 de plângeri la ANPC

TBI Credit este o instituție financiară nebancară din România și face parte din grupul financiar olandez TBIF Financial Services BV. Conform legii care le reglementează, instituțiile financiar nebancare (IFN) sunt entităţile, altele decât instituţiile de credit, ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional, în condiţiile stabilite de lege. Instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt instituții reglementate, la fel ca băncile, de către Banca Națională a României.

Deși TBI Credit este prezentă în România din 2003, iar activitatea ei ar trebui reglementată de BNR, clienții spun că au fost escrocați de această instituție și acuză reprezentanții IFN-ului că nu respectă legea.

TBI Credit, amendată de ANPC în nenumărate rânduri

Clienții au făcut 126 de plângeri la Protecția Consumatorului împotriva TBI Credit. Principale abateri reclamate și constatate de ANPC au fost:

– Consumatorii nu au fost informați cu privire la datoriile pe care urmează să le achite.

– O persoană care a depus plângere la ANPC a întocmit un contract cu plata în șase rate, cu TBI Credit. Contractul nu a putut fi plătit și, deși clientul a cerut acest lucru, societatea nu a fost de acord cu reeșalonarea.

– TBI Credit are un comportament incorect  față de consumator. Din această cauză, instituția a fost amendată cu 3.000 de lei.

– Datoriile la TBI Credit ale unei consumatoare nu au fost stinse timp de trei ani pentru un credit la care a fost rambusată în plus suma de 400,41 lei. Consumatoarea a fost menținută în Baza de date a Biroului de credit. ANPC a considerat că prin această practică au fost afectate interesele economice ale consumatoarei.  Prin urmare, TBI Credit a fost amendată cu 7.000 de lei. 

– O altă persoană a reclamat faptul că, deși creditul a fost făcut la TBI Credit, restituirea integrală a banilor s-a făcut prin refinanțarea către o altă instituție de creditare. Din documentele doveditoare privind stingerea obligațiilor dintre TBI Credit și persoana care a făcut împrumutul, solicitate de instituția care a facut refinanțarea, nu reieșeau modalitățile prin care persoana care a făcut împrumutul intră în posesia documentului care atestă stingerea obligațiilor. Pentru aceasta, TBI Credit a primit o amendă de 5.000 lei.

– După un control la TBI Credit, au fost identificate contracte fără toate elementele obligatorii, conform legii. Instituția a fost amendată cu 20.000 lei.

Alți clienți păgubiți de TBI Credit se plâng pe bloguri și forumuri. Am găsit astfel zeci de plângeri din 2005 până în prezent.

„In data de 20 Martie 2013 am avut ghinionul de a incepe colaborarea cu biroul de finantare TBI Credit. Am avut nevoie urgenta de un produs pe care l-am achizitionat in rate, in urma calculelor mele financiare, urmand ca in cateva luni sa rambursez total suma respectiva.

Cand am dorit sa rambursez aflu ca suma imprumutata continea o taxa de analiza dosar si echivalentul unui asigurari de viata pe cinci ani (timpul de rambursare al creditului), si am zis, in regula, dar eu rambursez anticipat, asadar, nu am nevoie de asigurarea respectiva. Doreste plata ei conform perioadei de care am beneficiat de creditul respectiv, intrucat era obligatoriu. Mi s-a comunicat respectuos ca nu se poate, intrucat Brokerul de asigurari cu care ei colaboreaza nu accepta astfel de rambursari. Asadar, m-am facut cu o asigurare de viata fara macar sa fiu instiintat. Da, stiu ce o sa ziceti: dar tu nu ai citit contractul? Pai nu l-am citit pentru ca in acea dupa-amiaza am stat in jur de doua ore si jumatate in magazinul respectiv, asteptand ca reprezentantul TBI Ploiesti sa vina sa semnam actele. Prima oara nu s-a putut pe un timp cat mai scurt, apoi ca nu s-a putut pentru nu stiu ce suma, hai sa schimbam produsele, apoi hai sa marim perioada, si uite asa am ajuns ca atunci cand a venit cu actele sa nu mai stau sa citesc cele patruzeci de pagini si sa semnez ca primarul. Normal, nici el nu a zis absolut nimic despre nimic din contract. Banuiesc ca este tipic, nu? Il faci pe om sa isi piarda rabdarea si ai sanse sa iti semneze chiar si donarea propriului rinichi.

Pana la urma am mai rambursat o parte din suma, insa nu total, iar acum, dupa doi ani, doresc sa rambursez chiar tot, pentru ca, m-am gandit eu, de ce sa castige dansii o dobanda de (ATENTIE) aproape 100%, cand pot rambursa tot pentru dobanda 0. Credeti ca glumesc? Am imprumutat 2448,74 RON si am de dat inapoi 4843,78 RON.
Asadar, in data de 1 Martie am trimis un e-mail office@tbicredit.ro in care am solicitat o simpla informatie: cat am de rambursat in momentul ala cu dobanda scazuta in totalitate. Nu am primit niciun raspuns desi am solicitat clar ca doresc un raspuns oficial pe aceasta cale (in traducerea neinteleasa de reprezentantii TBI, raspuns la e-mail). Asa ca in 8 Martie trimit un nou e-mail. Primesc insa un raspuns prin plic (desi intre timp nu am primit nicio confirmare de primire mail) de la ei in care sunt anuntat ca pot plati suma de 1436,24 RON pana la data de 16 Martie. Plicul l-am primit in data de 17 Martie, iar conform atasamentelor, acesta a plecat din sediul TBI in data de 12 Martie. Asadar eu trebuia sa platesc o suma cu dobanda scazuta in proportie de 100% cu o zi inainte sa primesc aceasta instiintare. Normal ca data a fost depasita, iar eu a trebuit sa platesc in continuare rata conform graficului, adica inca o luna de dobanda incasata miseleste de un birou de amatori.

Am trimis in aceeasi zi un al treilea e-mail in care le solicitam sa imi raspunda de ce am primit instiintarea de plata la o zi dupa data scadenta. Am fost sunat de o doamna care nu imi amintesc sa se fi prezentat, desigur, care mi-a vorbit ca si cand eu aveam vreo obligatie sa ii suport frustrarile din viata personala. Nu imi dadea voie sa vorbesc, s-a rastit de cateva ori la mine, ma simteam ca la interogatoriu. Raspunsurile la toate intrebarile mele au fost: nu este vina TBI. Am intrebat din nou de ce nu se poate calcula asigurarea de viata conform perioadei de creditare, incadrand si rambursarea anticipata, si mi-a spus ca aceasta este procedura TBI (raspuns diferit fata de primul primit). Am intrebat de ce nu am primit nicio confirmare de primire pe e-mail, mi-a raspuns ca aceasta este procedura TBI. Am intrebat de ce am primit plicul la o zi intarziere, mi-a raspuns acelasi lucru”, a scris unul dintre păgubiți, conform observatorulph.ro.

„Acum aproximativ 3 ani am contractat un credit de nevoi personale la TBI IFN.In toata aceasta perioada am avut si intarzieri si de fiecare data cand am platit am intrebat cat este toata suma si daca sunt penalizari;Tot timpul mi s-a raspuns ca nu sunt emise facturile de penalizare si ca sunt la zi cu datoriile catre ei.Acum dupa 3 ani m-am trezit ca mi s-a emis o factura de penalizare de aprox.2000 ron !!!

Am fost la ei si am cerut explicatii de ce s-a emis aceasta factura de penalizari acum dupa toata aceasta perioada si mi sa spus sa zic merci ca nu sa emis la sfarsitul perioadei creditului !!!Le-am spus ca voi face o plangere catre OPC si mi-au ras in nas zicandu-mi ca au mai fost si altii si nu s-a rezolvat nimic…….Mai nou, m-a sunat acum cateva zile de la TBI cineva si m-a intrebat cand am de gand sa platesc restantele catre ei?!Am aflat cu stupoare ca cica as avea restante din luna Februarie,cand am intrebat cum e posibil asa ceva cand eu sunt la zi,mi s-a spus ca s-au luat bani din rate si s-a trecut la penalizari!!!Vreau sa stiu cat este de legala toata situatia asta si ce pot face sa stopez aceast furt mizerabil.”, a scris o altă victimă, conform urbaniulian.ro.

„Am luat credit de la TBI CREDIT și plătesc de trei ani doar dobânda. O schimbă pe parcurs. La inceput totul mi-a prezentat ca fiind totul roz și pe urmă am plătit rata aproape dublă”, scrie o altă clientă.

Întrebați de reporterii B365.ro cum vor rezolva problemele grave pe care le-au semnalat clienții, TBI Credit au trimis un răspuns în care precizau: „TBI Credit este prezent în România de peste un deceniu, perioadă în care a finanțat peste 500.000 de clienți. Cifra, deși semnificativă, nu presupune doar “cantitate”: asupra fiecărui contract ne-am concentrat cu aceeași atenție și grijă. Evident, este imposibil ca printre o jumătate de milion de clienți să nu existe și nemulțumiri. Și acestea sunt tratate la fel de atent, fie că vin direct din partea clienților, de la instituții partenere sau din presă”. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button