ESENTIALȘTIRI

Atenție la produsele de slăbit vândute pe net, pot fi extrem de nocive! Despre medicul care nu există, dar vinde pilule de slăbit neautorizate, nimeni nu știe ce conțin

Mi-a scris o mincinoasă pe adresa mea de yahoo ca să-mi vândă pentru numai 179 de lei pilule de slăbit Prolesan Pure. Spune că se numește dr. Ioana Cristescu și este specialist în domeniul nutriționist și coordonator al Programului Național de Protecție a Sănătății. Care Ioana, care doctor, care program, care Prolesan, care Pure, care sănătate, a cui și din ce țară? Prolesan Pure este vândut ilegal în România și nimeni nu știe ce conține. Am devoalat pentru voi, slabilor și mai puțin slabilor, o excrocherie de zile mari, mai jos.

Din start, Dr. Ioana Cristescu îmi zice că m-a ales din 250 de persoane, mă declară “eligibilă” să mă țepuiască și îmi promite că o să slăbesc între 7 și chiar 15 kilograme într-o singură lună. În plus, îmi scade colesterolul cu 40-70 de puncte în 28 de zile și îmi mai dă și 500 de lei dacă particip la programul ei anti-slănină.

Cică ți se usucă fesele și mangalița de pe talie moare, cu Prolesan, medicament neutorizat

Îmi promite că o să mă lucreze la țesutul adipos, împreună cu niște oameni de știință austrieci care-mi garantează că țeapa va avea o eficientă de 98%. Fără să mă deshitrateze, fără să îmi trimită pe cap efectul yo-yo mă asigură că o să scap de 17 centimetri în talie, de 8 centimetri în coapse și 12 centimetri în șolduri. În plus, bonus, îmi curată vasele de sânge de depozitele de untură.

medicament, neautorizat
Imagine din reclama la medicamenul de slabit neutorizat.

Dr. Ioana Cristescu se dă drept coordonatoarea unui Program Național de Sănătate, mare medic cercetător la Universitatea din Saint Louis, asta e în Lousiana unde sunt mulți grași care umblă ca butoiasele pe străzi și adoră coastele de porc afumate. Asta mai este și Louisiana, împărăția blues-ului.

Incredibil de nemaipomenit este faptul că mi se promit și 500 de lei moka, dacă îmi documentez efectele de pierdere în greutate cu ajutorul pozelor, adică să îi trimit poze cu mine grasă înainte și după ce am luat pilulele miraculoase. Doar atât trebuie să fac? Unde mi-e costumul de baie să-mi fac poze în oglindă?

Orice excrocherie strong are în spate o poveste bună

Site-ul Ioanei Cristescu împachetează și o poveste cu tâlc, un exemplu de urmat. Aflăm că și ea a slăbit 21 de kile într-o lună, după ce a fost într-o călătorie în Nepal. Pretinde că este cercetătoare la Universitatea din Saint Louis și mai este și specialist în domeniul biologiei moleculare. Într-un voiaj în Munții Himalaya a descoperit niște buruieni, plante vindecătoare stropite cu pipi de lamă (asta e de la mine) și așa a inventat infuzia Rumi. Cum să nu o crezi când îți arată și poze cu ea în Nepal? Ea umflată, apoi ea dezumflată. Ce vrea de fapt Ioana Cristescu de la mine? Vrea 179 de lei (s-o crezi tu!) pentru PROLESAN PURE, că așa se cheamă pilula, și mă anunță că îmi face și o favoare în prețul asta, că inițial hapurile costau 358 de lei. Și încă ceva, îmi spune să fac bine să mă grăbesc, să scot cardul că mai sunt doar 21 de bucăți în stoc. Pe tot globul, atâtea au mai rămas.

medicament, neautorizat
Captură din reclama la medicamentul ilegal.
Din babă grasă am devenit o piesă din seriale! Luați cu încredere!”

Asezonarea la “mâna întinsă care spune o poveste” se face cu testimonialele unor nenumărate doamne cu nume românesc care declara că acum ele pot să mănânce cartofi prăjiți pe canapea până crapă și asta deoarece sunt total blindate: gena obezității le-a fost blocată de doamna Ioana.

Exclamațiile victorioase nu mai contenesc: “Mi-a dispărut grăsimea de pe burtă, coapse și fese! Soțul meu e încântat! Nu-mi vine să cred! Este o metodă superbă care o să te facă să te simți din nou superbă! Am o figura ca de păpușă acum, înainte plângeam în pernă! Fără exerciții ucigătoare, fără torturarea trupului prin dietă, fără sacrificii fără sens! Din baba grasă am devenit o piesă din seriale!”.

Dar cel mai bine o da doamna Olivia Robinson care mulțumește specialiștilor de la Institututul de Cercetare (care institut, care specialiști, care Olivia Robinson?!) . “Această valoare a fost adăugată. Dorm acum ca un copil, iar ziua energia explodează în mine. Am grijă de casă, în grădină fac totul, îmi ajut fiica cu copiii – mai devreme nu aveam absolut deloc putere pentru asta. Soțul râde, că a primit o soție nouă”.

medicament, ilegal
Captură din reclama la Prolesan Pure.
Încă una, primită de la o doamnă care înainte era “scroafa asta”

Din cauza excesului meu de greutate, mereu mă simțeam rău. Mă rușinam să vorbesc la întâlnirile de serviciu, nu mergeam la petreceri și nici întâlniri. Când am auzit cum colegii de birou râd pe la spate și spun de mine „scroafa asta”, ceva a crăpat în mine. Avem nevoie de o schimbare radicală. Sora mea mi-a recomandat tratamentul Prolesan Pure – și aceasta a fost o lovitură norocoasă. În 30 de zile am slăbit 19 kg! Fără nici o înfometare și eforturi la sală. Mă simt ca un model. Când colegii nepoliticoși din birou m-au văzut după tratament, le-au căzut fălcile!”.

O excrocherie gogonată. Doamna doctor nu există

În primul rând, am sunat la Ministerul Sănătății. Nu au așa ceva, doamna Cristescu nu figurează nicăieri în niciun plan de sănătate publică, în plus nici nu este de competența Ministerului să avizeze suplimentele alimentare. De notificarea acestora se ocupă Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA), cel care hotărăște dacă un produs poate să fie vândut în România.

Prolesan Pure, un supliment alimentar vândut ilegal în România, nimeni nu știe ce conține

Am ajuns la IBA. Prolesan Pure nu există pe lista de suplimente alimentare avizate de IBA, adică nu are drept de comercializare în România. Procedura este simplă. Importatorul unui medicament sau produs alimentar trebuie să înainteze o cerere de notificare la IBA, să declare ingredientele și să atașeze documentele producătorului, în original. La medicamentele de slăbit, cercetătorii de la IBA se uită în special după sibutramină, o substanță periculoasă pentru inima, interzisă de Agenția Europeană a Medicamentului și de FBI. Pilulele de slăbit care conțin sibutramină pot să ducă la infarct, sunt extrem de nocive pentru sănătate. Deci, fiți atenți ce cumpărați de pe Internet.

Nimeni nu poate controla, de fapt, Internetul, nu există autoritate, lege, resurse, nu poți fizic să știi ce vinde fiecare pe net, poate să vândă orice inclusiv otravă, oamenii nu stiu ce cumpără si la pericole se expun, pericole grave pentru sănatate. Prolesan Pure nu figurează în lista de medicamente notificate, nu avem acest dosar, nu are drept de comercializare în România” este declarația IBA exclusiv pentru B365. La o simplă căutare pe google am găsit același produs vândut de mai multe site-uri cu aceeași poveste fantomă, fără să fie specificat undeva vreun producător.

medicament ilegal
Ioana Cristescu pretinde ca este invitata televiziunilor din SUA, o mare inselatorie.

Am verificat și site-ul Universității din Saint Louis să văd dacă există vreo cercetătoare nutriționista cu numele de Ioana Cristescu. Vreo elevă, vreo studentă, vreo fată, orice. Nu există.

Am verificat adresa de pe care am primit e-mailul și site-ul care comercializează hapurile. Goodssoldonline.com a fost creat în septembrie 2018 iar la webserver location mi-a rezultat Netherlands. Domeniul le expiră în 5 septembrie 2021, nimic interesant.

În timp ce investigam de zor am simțit că pierd 150 de centimetri de grăsime de pe fese, 200 de centimetri de pe burtă și șapte de pe scalp, că așa se manifestă procesul de investigație jurnalistică, pierzi toxine prin pielea tigvei.

medicament fake
Cum să vă feriti de inselatoriile de pe internet.
Cum să va feriți de produsele medicale contrafăcute sau neautorizate, zece sfaturi foarte importante

Produsele contrafăcute sunt foarte accesibile datorită comerțului on-line și pot prezenta riscuri pentru sănătatea sau siguranța consumatorilor. Producerea și vânzarea acestora sunt supuse unor sancțiuni penale importante în toate țările UE. Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor primește zilnic plângeri din partea consumatorilor care, în mod conștient sau nu, au achiziționat medicamente contrafăcute ori nu le-au primit niciodată.

Pentru a ajută consumatorii să evite această capcană, Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor ECC-Net a publicat un raport privind contrafacerea produselor vândute online, în Europa.

Zece porunci ca să nu fii țepuit pe Internet

Ferește-te de descrierile din motorul de căutare: în cazul în care acestea includ nume de produse, urmate de expresii cum ar fi “ieftin” sau “livrare gratuită”, acestea sunt de multe ori site-uri frauduloase.

Verifică identitatea și datele de contact ale vânzătorului din pagina de “informații legale” de pe site și compară cu înregistrarea site-ului de pe WHOIS, EURID, ROTLD.

Consultă părerile altor consumatori cu privire la vânzător.

Verifică autenticitatea mărcii de încredere, dacă există, prin consultarea pe site-ul oficial al companiei care o oferă.

Verifică pe site-ul producătorului dacă există o listă a vânzătorilor oficiali sau dacă au denunțat anumite site-uri care vând produse contrafăcute.

Compară prețurile cu cele din magazinul oficial. Nu este bine să ai încredere în site-urile care prezintă oferte extrem de atractive pe internet.

Compară logo-ul oficial al producătorului cu cel postat pe site-ul care nu îți inspiră încredere sau aplicat pe produsul care urmează să iți fie vândut.

Consultă condițiile generale de vânzare și verifică respectarea drepturilor consumatorilor.

Ferește-te de site-uri cu design sărac, site-uri scrise într-o limbă română stricată sau site-uri care afișează imagini de calitate slabă.

Plătește prin mijloace sigure. Dă întotdeauna prioritate metodelor revocabile de plată. Evită transferurile de bani prin ordin de plată, transfer de numerar sau chiar transfer bancar. Poți plăți cu cardul în siguranță.

In concluzie, nu dați banii pe prostii, luați salată la copii. Fiți deștepți, nu fiți naivi și ascultați la sală, când alergați pe bandă, Delta-style Blues din Lousiana de unde nu o să fie niciodată dr.Ioana Cristescu. O mincinoasă de pe Internet de care să vă feriți.

 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button