ATENTATE PARIS: Unul dintre kamikaze, proprietarul unui bar din Bruxelles

de:
17 nov. 2015
0 Afișari
ATENTATE PARIS: Unul dintre kamikaze, proprietarul unui bar din Bruxelles

ATENTATE PARIS: Potrivit mass-media belgiene, citate de AFP si preluat de Agerpres, un bar din Molenbeek aparține francezului Brahim Abdeslam, unul dintre teroriștii kamikaze care s-a aruncat în aer vineri seară la Paris.

În cursul unui control efectuat la 14 august la barul „Les Béguines”, care conform cotidianului L’Echo a fost declarat la 10 martie 2013 de Brahim Abdeslam, poliția a constat un „miros puternic de stupefiante”, se arată în decizia poliției.

„Unitatea comercială este utilizată pentru consumul de substanțe halucinogene interzise”, precizează documentul semnat la 2 noiembrie de primarul din Molenbeek, François Schepmans.

Poliția a mai constatat prezența a „numeroase scrumiere, dintre care unele conțineau joint-uri parțial consumate” și că „mai mulți clienți erau în posesie de droguri”, potrivit aceleiași surse.

În urma acestui raport, autoritățile locale au ordonat la 2 noiembrie „închiderea pentru public a localului”, pentru o „durată de cinci luni cu începere de la 5 noiembrie 2015 până la 4 aprilie 2016”.

ATENTATE PARIS: Brahim Abdeslam, 31 de ani, s-a aruncat în aer, singur, în fața unui bar, vineri seară într-un cartier din estul Parisului, rănind grav o persoană.

El închiriase o mașină tip Seat neagră, înmatriculată în Belgia, și găsită la Montreuil, în apropiere de Paris, la o zi după atacuri. La bord erau trei puși kalașnikov, 11 încărcătoare goale și cinci pline.

Brahim Abdeslam face parte dintr-o familie aflată în vizorul anchetatorilor: unul dintre frații săi, Mohamed Abdeslam, plasat o vreme în arest în Belgia, a fost eliberat luni fără a fi inculpat.

ATENTATE PARIS: Un alt frate, Salah Abdeslam, este de negăsit. Autoritățile de la Burxelles au emis un mandat internațional de arestare pe numele lui. O vastă operațiune desfășurată de poliție luni la Molenbeek pentru a-l prinde nu a dat rezultate, potrivit procuraturii de la Bruxelles.

Cookies