ARHIVA B365

ATENTAT SINUCIGAŞ: O femeie-kamikaze, deghizată în refugiat, s-a detonat într-o piaţă: 8 morţi

Femeia-kamikaze, în vârstă de circa 20 de ani și ‘deghizată în refugiat’, ‘s-a strecurat’ într-un grup de refugiați ajunși în oraș, ‘în majoritate femei și copii’. În momentul în care ‘fuseseră opriți la un post de control’ într-o suburbie a orașului Maiduguri, femeia ‘și-a detonat explozibilii’ pe care îi avea asupra sa, a declarat pentru AFP coordonatorul local al NEMA, Mohammed Kanar.

„Opt persoane au fost ucise și șapte rănite”, a indicat el, un bilanț confirmat de un purtător de cuvânt al armatei nigeriene, colonelul Sani Usman.

Atentatul nu a fost revendicat încă, însă seamănă cu cele comise de gruparea islamistă Boko Haram, care recurge frecvent la kamikaze, în special femei și uneori și copii.

Maiduguri, care numără circa 2,6 milioane de locuitori, dintre care, potrivit ONU, 1,6 milioane de refugiați, a fost lovit de șapte ori de atentate în octombrie, 54 de persoane pierzându-și viața în total.

Sursa: romaniatv.net


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button