Ateliere, recitaluri și dansuri pentru copii la „Festivalul Albastru” din S2. Are loc pe 2 aprilie și marchează „Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului”

01 apr. 2024
233 afișări
Ateliere, recitaluri și dansuri pentru copii la „Festivalul Albastru” din S2. Are loc pe 2 aprilie și marchează  „Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului”
Ateliere, recitaluri și dansuri pentru copii la „Festivalul Albastru” din S2. Are loc pe 2 aprilie și marchează „Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului” | Sursă foto: Unsplash

Primăria Sectorului 2 a anunțat că marți, 2 aprilie 2024, bucureștenii sunt așteptați la „Festivalul Albastru”. Evenimentul este organizat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Primăria Sectorului 2 organizează „Festivalul Albastru”, în Parcul Obor

Festivalul ce urmează să aibă loc mâine în Sectorul 2 al Capitalei este organizat pentru a marca „Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului”. Mai precis, aici vor fi organizate mai multe activități dedicate celor mici.

Festivalul Albastru va avea loc marți, 2 aprilie 2024, între orele 12:00-14:00. Bucureștenii care doresc să ia parte la acesta sunt așteptați în Parcul Obor din fața Primăriei.

Administrația publică a transmis următorul mesaj:

Va fi un prilej nu doar de conștientizare a problemelor cu care se confruntă acești copii speciali, ci și o pledoarie pentru a-i înțelege și a-i sprijini, fiecare dintre noi, să se integreze și să aibă parte de o viață normală în societate.

Primăria Sectorului 2 a transmis și lista activităților de care micuții bucureșteni se vor putea bucura în cele două ore ale evenimentului. Iată care sunt acestea:

  •  Ateliere vocaționale și expoziții cu copiii – Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România și Asociația Română de Terapii În Autism și ADHD.
  • Pictură cu mânuțele pe tabloul intitulat simbolic „Dau mâna unui copil cu autism”.
  • Moment de dansuri susținut de copiii din cadrul Centrului de zi Pantelimon.
  • Desene pe asfalt sub titlul „Micul orășel albastru”.
  • Recital de chitară clasică susținut de copiii din cadrul Asociației Naționale pentru Copii și Adulți cu Autism din România.

Pe lângă activitățile enumerate mai sus, vor fi organizate și momente susținute de copiii de la Asociația Help Autism, sub sloganul: „Not Invisible” / „Nu sunt invizibil”.

La acest evenimente vor fi prezenți reprezentanți ai: Asociației Naționale pentru Copii și Adulți cu Autism din România, Centrului de Zi de Recuperare și Resurse pentru Copiii cu Dizabilități Multiple și familiile lor (DGASPC Sector 2), Asociației Române de Terapii În Autism și ADHD, dar și Asociației Help Autism.

Cookies