ȘTIRI

Atelier incubator 107: Prindem aripi cu parapanta

Prindem aripi cu parapanta

Ce?

 

A durat peste 500 sute de ani până când visul omenirii de a zbura, conturat în diverse schițe de către marele geniu Leonardo da Vinci, a prins viață, iar în zilele noastre aceasta s-a materializat sub diverse forme, prin zbor mecanizat ori cu ajutorul forțelor naturale ale curenților termodinamicii.

 

Nu a trăit să-și vadă mare parte dintre invențiile sale puse în practică, dar a lăsat în urma lui o uriașă moștenire de creații tehnice în diverse medii. După moartea lui, la sute de ani distanță, omenirea s-a bucurat și încă se mai bucura din plin de acestea, punându-le în aplicare. Asta s-a întâmplat și cu desenele primei forme a unei parașute schițate de marele geniu, destinate eventual pentru a aduce la sol în deplină siguranță ființa umană.

 

Parapantismul este o formă de zbor nemecanizat, realizat cu ajutorul unui obiect zburător construit din diverse tipuri de materiale textile sintetice sub formă elipsoidală cu profil de aripă care ajută pilotul acestuia să execute zboruri de agrement ori competiționale, de la o durată de 10 secunde până la peste 12 ore consecutive.

 

După deltaplanism, parapantismul este următoarea formă de zbor care încearcă timid să imite zborul adevărat al păsării. Tainele zborului cu parapanta în general sunt guvernate de reguli și cerințe stricte, urmate de o disciplină corespunzătoare activităților aeronautice.

 

Vă invit să descoperiți împreună cu mine câteva dintre frumusețile fascinante ale acestor taine din zborul tăcut al parapantei!

 

Dacă vremea e de partea noastră, urmează să organizăm și o ieșire practică în apropierea Bucureștiului.

 

Cu cine?

 

Adrian Dumitru – pilot instructor parapantist.

 

La vârsta de 5 ani am început să-mi pun nenumărate întrebări cu privire la ceea ce simt păsările, la ce văd în timpul zborului și eram intrigat de precizia cu care aterizau acolo unde doreau. Curiozitatea de a simți aceste senzații din timpul zborului mi-a ținut preocupată cam toată copilăria, până când pe la vârsta de 13 ani m-am înscris la cursurile de parașutism turn, la fostul stadion, pe atunci „23 August”, actualul Arena Națională.

 

Din cauza rezultatelor favorabile la plutirea cu parașuta rotundă și a aterizărilor de punct fix, am primit recomandări din partea instructorului de a fi primit la Aerodromul Clinceni pentru a efectua salturi din avion. Cum vârsta legală minimă obligatorie era de 16 ani pentru a avea permisiunea să execut lansări din avion, a mai fost necesar să obțin o dispensă de vârstă din partea Generalului Puiu, pe atunci Comandantul aviației generale, unde era încadrată și aviația sportivă.

 

În felul acesta, dupa o muncă îndelungată și multe lansări din turnul de parașutism din București, am izbutit inedita performanță ca la vârsta de 14 ani să încep practicarea parașutismului din aeronavă.

 

A urmat ulterior după mulți ani de zile să descopăr planorismul (zborul liber ori zborul fără motor), apoi după alți ani să fac parte din pionieratul parapantismului românesc.

 

Așa a început pentru mine extraordinara ”călătorie cerească”, lin și tăcut, pe invizibilele filee de aer, brăzdând prin văzduh cărări către orizonturi albastre alături de reginele zborului – păsările!

 

 

Când, unde?

În mansarda incubator107, pe Str. Traian, nr. 107.

 

Sâmbată, 9 februarie 2013 de la 14:00 la 17:00

Duminică, 10 februarie 2013 de la 14:00 la 17:00

 

Cum?

 

Înscrierea la atelier se face online. Intră pe site-ul www.incubator107.com, înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

 

Donaţia ta ajută incubator107 să supravieţuiască și ne încurajează meşterul. Sugerăm o donație de 60 lei pentru întreg atelierul sau 30 lei pentru fiecare întâlnire.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button