ȘTIRI

Atelier incubator 107: Animalul meu de companie

Animalul meu de companie: Exercițiu, disciplină, afecțiune

Ce?

Un atelier fun, curios, interesant despre animalele de companie şi stăpânii lor, despre cum să vă înţelegeti mai bine câinele, pisica, iepuraşul..

 

Veți putea învăța să vă înțelegeți mai bine animalul de companie, vom discuta mituri și le vom dărâma, veți putea pleca cu sfaturi utile în ceea ce privește mai ales comportamentul animalului vostru. Vom discuta și despre condițiile de trai, hrană, nevoi spre a lămuri acele aspecte poate mai puțin cunoscute.

 

Atelierele vor fi împărţite în două teme:

 

– atelier #1 – joi 6 iunie: despre câini

 

– atelier #2 – joi 13 iunie: despre pisici şi alte animale mici (hamsteri, iepuri etc.)

 

Invitatul meu pentru atelierul din 6 iunie despre câini va fi Alexandru Neacșu. Mândru student al facultății de medicină veterinară, lucrează deja de 5 ani în domeniul Pet Stylingului / cosmeticii animale, având colaborări cu diferite cabinete veterinare și adăposturi de animale. El ne va vorbi despre tunsul câinilor, abordarea lor în funcție de talie în cabinet pentru diverse poceduri, reguli și mituri, pipeta pentru deparazitare, vaccinuri etc.

 

Cu cine?

Anca Lavinia Florea – psiholog în formare, pet sitter acreditat internaţional, pasionată şi iubitoare de animale, dornică să le înţeleg pentru a vă putea ajuta apoi pe voi să le înţelegeţi şi să construiţi o legătură sănătoasă cu ele – www.yourpetsitter.ro

 

Mi-am dorit dintotdeauna o pisică, ai mei nu au fost de acord, pentru că nu le plac pisicile şi nici nu sunt de acord cu animale în casă. Ajunsă la facultate am zis: ăsta e momentul! După căutari îndelungi cu criterii foarte specifice l-am adoptat pe Amon. S-a dovedit că e bolnav ereditar şi de fiecare dată când venea perioada concediului sau doream să plec în weekend intervenea această problema: cum facem cu Amon? La Pensiune nu îl putem lăsa, pentru că nevoile lui sunt foarte speciale, hai să rugăm pe cineva…

 

O altă parte care m-a condus aici a fost curiozitatea şi interesul pentru întelegerea tuturor animalelor. Ore întregi pe Animal Planet, pe siteuri de profil, discuţii şi joaca cu toţi maidanezii de pe străzi au făcut lumea din jur să spună: de ce nu faci ceva cu animalele astea? Tot timpul te uiţi la ele, după ele, citeşti despre ele…

 

Aşa că…într-un moment în care mi-era foarte greu la birou şi nu îmi mai găseam rostul, ideea a venit pe neaşteptate: Pet Sitter! Oamenii vor avea nevoie de cineva să vină la ei acasa şi să ştie că un profesionist are grijă de animalul lor de companie cu dedicaţie şi afectiune şi fără riscurile ce le implică o pensiune, fără deranjul ce îl implică rugarea prietenilor, rudelor. În ţară nu sunt astfel de oameni acreditaţi, este un drum foarte nou şi destul de greu de înţeles de români. Mai ales dacă adaug şi componenta comportamentală, încercând să le explic – doar dacă doresc – ce nu e ok în ceea ce fac ei față de animalul lor…şi cum să procedeze.

 

În ciuda noutăţii acestui serviciu şi a minţii încă blocate în prejudecăţi a multor români, cred că animalele noastre merită ca noi să le dedicăm timp, să le întelegem, să lucrăm cu ele, să le ascultăm… să le respectăm! Şi noi ne dorim să fim înţeleşi şi respectaţi!

 

Cu ce?

Îmbrăcaţi lejer și cu mintea deschisă.

 

Când?

joi@incubator107 , 6 iunie 2013 de la 19:00 la 21:00

joi@incubator107 , 13 iunie 2013 de la 19:00 la 21:00

 

Cum?

Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aici (http://bucuresti.incubator107.com/atelier/Breasla%20Hedoni%C8%99tilor/891), înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

 

Donaţia ta ajută incubator107 să supravieţuiască și ne încurajează meşterul. Sugerăm o donație de 60 lei pentru întreg atelierul sau 30 lei pentru fiecare întâlnire.

 

Dacă nu vă puteți permite, nu stați departe, ne puteți ajuta în alte feluri: să promovăm în companii Programul de descoperire a pasiunilor, să închiriem mansarda pentru alte traininguri sau evenimente, să atragem sponsorizări sau să umplem pur și simplu mansarda de bucurie – http://bucuresti.incubator107.com/colaborari.html.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button