Atelier-Concurs ~ O, mini–BRAD frumos!

de:
05 dec. 2011
0 Afișari
Atelier-Concurs ~ O, mini–BRAD frumos!

Creative Arts (www.creativearts.ro) organizează luni ṣi marṭi, 12 ṣi 13 decembrie a.c., cu ȋncepere de la ora 18:00, la Centrul Calderon, atelierul – concurs “O, mini-BRAD frumos!”.

Evenimentul se adresează copiilor ṣi adulṭilor, tuturor celor pasionaṭi de decoraṭiuni de brad ṣi accesorii cu specific de Crăciun, realizate de mână.

Toṭi participanṭii la atelierul ¬– concurs “O, mini-BRAD frumos!” vor putea, timp de două zile, să ȋnveṭe de la trainerii Creative Arts cum să creeze ornamente pentru bradul de Crăciun din diverse materiale (textile, piele, hârtie, lut, sticlă, plexiglas) sau accesorii (nasturi, margele, piese de computer).

Fiecare cursant va avea la dispoziṭie un mini-brad artificial ṣi materiale pentru realizarea decoraṭiunilor pentru acesta.

Workshop-ul – concurs organizat de Creative Arts, cu ocazia Crăciunului, va fi structurat pe două module.

Primul modul, desfăṣurat luni, 12 decembrie, cu ȋncepere de la ora 18:00, va consta ȋn proiectarea design-ului ṣi realizarea unor decoraṭiuni de brad ȋn stiluri diferite: elegant, vintage, pop-art, glam-rock sau romantic.

Pe parcursul celui de-al doilea modul, care are loc marṭi 13 decembrie, de la ora 18:00, tot la Centrul Calderon, cursanṭii ȋṣi vor putea dezvălui talentul creativ prin ȋmpodobirea, cu accesoriile realizate sau asamblate de ei, a brăduṭilor puṣi la dispoziṭie de organizatori. Atelierul “O, mini-BRAD frumos!” este unul de tip concurs, pentru ca la finalul celui de-al doilea modul, pe 13 decembrie, a.c, trei dintre brăduṭi, aceia declaraṭi de către traineri ca având cel mai inedit design, vor fi premiaṭi.

Premiile pentru cei mai creativi trei mini-brazi vor consta ȋn participări gratuite la cursurile organizate de Creative Arts, ȋncepând din 30 ianuarie 2012, la Centrul Calderon din Bucureṣti.

Astfel, cele trei premii vor fi următoarele:

– Participare gratuită la Curs de design vestimentar ṣi vopsitorie textilă (12 săptămâni, 1 februarie – 20 aprilie 2012),

– Participare gratuită la Curs de accesorii si tricotaje hand – made (12 săptămâni, 1 februarie – 20 aprilie 2012)

– Participare gratuită la Cursul de pictură, modelaj, papier mâché ṣi reciclare creativă (12 săptămâni, 1 februarie – 20 aprilie 2012)

La finalul atelierului de decorat mini-brazi, fiecare participant îşi poate lua acasă brăduṭul pe care l-a accesorizat cu propria lui imaginaṭie ṣi creativitate.

Costul atelierului “O, mini-BRAD frumos!” este de 110 de lei pentru ambele module, desfăṣurate pe 12 ṣi 13 decembrie. Acest cost include toate materialele ṣi accesoriile folosite de participanṭi.

Alte detalii:

• Atelierul se va desfăşura la Centrul Calderon (Str. J.L.Calderon, nr. 39, Sector 2, Bucureṣti)

• Vârsta recomandată pentru participanṭi: ȋntre 8 ṣi 80 de ani

• Data limită de înscriere: 11.12.2011

• Înscrierea şi obţinerea de alte informaţii se pot face, între orele 10:00 ṣi 20:00, prin e-mail sau telefon/gsm la: [email protected]; 021.315.78.10 / 0722.233.114

Cookies