Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc îl acuză pe actualul ministru Cătălin Drulă că vrea să înlocuiască membrii Consiliului de Administraţie de la Metrorex cu reprezentanţi ai USR.
„Ministrul actual schimbă drumurile pe autostrăzi, autostrăzile pe drumuri expres, studiile de fezabilitate pe studiile pe aer. Adică pe ceva inexistent. La final vom constata că frustrarea ministrului, depăşit de treburile propriului minister, se bate de la egal la egal cu trenurile de mare viteză existente în România. Ca în fiecare basm, personajul bun se bate cu personajul rău.
Aşa face şi noul ministru al Transporturilor în cazul Metrorex. Se crede personajul bun care vrea să învingă răul (existent) de la Metrorex, dar cu oamenii lui de la partid. Adică înlocuirea CA-ului cu membrii de la USR”, a scris, joi, pe Facebook, fostul ministru social-democrat.
Răzvan Cuc a precizat că ministrul Transporturilor este mai interesat de angajaţi şi sindicate decât de investiţiile în extinderea liniilor de metrou.
„După ce a ‘rezolvat’ drumurile Moldovei, după ce nu a înţeles cum se face un buget, domnul Drulă se ocupă de metroul din Bucureşti. Să nu credeţi că vrea să facă ceva ca să extindă liniile de metrou sau că ar vrea să lege capitala de Aeroportul ‘Henri Coandă’. Ministrul e preocupat de angajaţi, de sindicate, de spaţiile comerciale. Contează şi acestea, dar nu aceste lucruri trebuie să consume timpul ministrului.
Înţeleg că e supărat pe oamenii de acolo. Nu cred că a înţeles foarte bine cum stă treaba cu metroul pentru că a fost doar călător cu metroul. Înţeleg că a trimis şi Corpul de Control, dar nu pot pricepe ce îl împiedică să ducă metroul până la aeroport?!… Asta ar fi o treabă de ministru. Dar încă o dată cred că îi era mai bine în opoziţie când doar critica, pentru că de la putere lucrurile se văd altfel”, a mai spus Răzvan Cuc.
Senatorul PSD de Neamţ a adăugat că ministrul Transporturilor este preocupat de scumpirea preţului călătoriilor cu metroul.