BAZAR

Atac dur, lansat de Mihaela Rădulescu la adresa persoanelor gay: „Sunteţi oameni anormali”

Deşi atacul lansat de vedeta TV la adresa personaelor cu o altă orientare sexuală, Mihaela Rădulescu spune că, după părerea sa, personele gay nu ar trebui să fie deranjate, dar, în acelaşi timp, nici ele nu trebuie să deranjeze pe nimeni, prin afişarea sfidătoare în public, scrie adevarul.ro.

„Să îşi facă treaba între patru pereţi”, a scris Mihaela Rădulescu, pe blogul său, într-o postare intitulată „Adam și Eva ?! (Toleranța pe la spatele normalității)”.

„Cred că o atitudine normală ar fi să nu-i deranjăm cu nimic pe cei care aleg să fie gay, adică homosexuali, dar nici ei pe noi, vizual vorbind. Adicătelea, dacă ei şi-ar face treaba între patru pereţi, fără să mai şi afişeze, sfidător, o «iubire» pensată, rujată, efeminată şi de neînţeles între doi purtători de penis. Tot normal mi s-ar părea ca drepturile unei minoritaţi să fie respectate in egală măsura cu drepturile unei majorităţi. Să nu-mi spuneţi că, în calitate de părinţi de băieţi, sau chiar de fete, nu vă îngrijorează puţin ideea de a-i vedea luând-o pe …la spatele educaţiei pe care i-aţi oferit-o şi să nu-mi spuneţi că vă bazaţi mai mult pe deschiderea minţii, decât pe încărcarea ei cu o morala anume, solidă şi dreaptă”, sa scris Mihaela Rădulescu, pe blogul său.

Deşi este conştientă de faptul că unii vor pricepe părerile sale drept intolerante, vedeta a mai scris că nu are de gând să renunţe la dreptul său de a-şi exprima opinia. În calitate de mamă, vedeta a adăugat că nu vrea să îşi vadă copilul „nici gay, nici terorist, nici cerşetor, nici drogat, nici depresiv”.

„Aici a vorbit mama de băiat din mine, care are şi ea, ca şi orice minoritate din lumea asta, dreptul la opinie şi la liberă exprimare. Numai că, în momentul în care faci «greşeala» asta publică, toţi cei vizati te vor atacă ca hienele şi îţi vor demonstra că …ai dreptate – ei au tot felul de drepturi ciudate, ei vor respect şi toleranţă, dar să nu faci greşeala să-i ataci, că devin intoleranţi, iritaţi şi …victime. Iar noi, cei care am vrea să creştem şi ceva nepoţi şi să ne facem coc la nunta banală dintre băiatul nostru şi o …femeie, n-avem dreptul de a spune ce gândim. N-avem curajul de a spune ce ne place, ce ne convine şi ce nu. N-avem voie să stricăm bunătate de campanii pentru respectarea drepturilor minorităţilor, cu impresionante fonduri europene alocate, n-avem banalul drept de a le aminti că lumea a început de la Adam şi Eva, nu de la…Gheorghe şi Ion. Bănuiesc că Dumnezeu nu poate fi contrazis şi acuzat că a fost «politically» incorect….., dar eu voi fi …«decapitată» pentru că am îndrăznit să …spun ce gândesc, ca mama.

Lăsaţi-mi şi mie libertatea de opinie …ca mama, care nu vrea să-şi vadă copilul nici gay, nici terorist, nici cerşetor, nici drogat, nici depresiv. Ca orice mama normală din lumea asta, vreau binele copilului meu. Sigur, e problema mea ce consider a fi bine sau rău pentru el, aşa că vă invit la aceeaşi toleranţă şi la aceeaşi patimaşă respectare a drepturilor…omului. Cine ştie, poate, într-o zi, noi vom deveni o minoritate şi voi o majoritate, deşi sper din tot sufletul de om şi mamă, că lumea nu se îndreaptă numai în direcţii greşite, care contrazic toate principiile religioase, morale şi…fiziologice”, scrie Mihaela Rădulescu.

Mihaela Rădulscu: „Sunteţi oameni anormali, oricât vă deranjează”

Mihaela Rădulecu continuă să susţină că personale gay sunt „anormale” şi îi roagă pe aceştia să nu agrezese copiii pe stradă cu „stilul şi comportamentul lor.” În plus, vedeta mai scrie că a dat un „Da” unui concurent travestit de la „Românii au talent”, pentru că era un dansator talentat, dar clipa a fost tăiată la montaj.

„La «Românii au talent» i-am spus unui concurent…travestit, care nu trecea oricum în etapa următoare, că-i dau un «Da» pentru deschiderea minţilor. Dar, ceea ce am spus în continuare a picat la montaj – adăugasem că mi-ar fi plăcut să ne arate că e dansatorul foarte bun pe care-l cunoşteam din alte spectacole, nu că e…gay…. Deci, am fost corectă…., dar pricinoasă, cum ar spune….minoritatea , dacă ar avea umor”, încheie Mihaela Rădulescu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button