ASTRA WEST HAM. ASTRA GIURGIU A ÎNVINS WEST HAM şi s-a calificat în play-off-ul Europa League 2015

de:
06 aug. 2015
4 Afișari
ASTRA WEST HAM. ASTRA GIURGIU A ÎNVINS WEST HAM şi s-a calificat în play-off-ul Europa League 2015

ASTRA WEST HAM. EUROPA LEAGUE 2015. ASTRA GIURGIU VS WEST HAM UNITED SCOR FINAL 2-1. Astra, care a început cu aceeași formulă ca în manșa întâi, a avut un start foarte slab, primind gol încă în minutul 3, de la Manuel Lanzini, care a șutat plasat, de la circa 14 metri, scrie Agerpres.

Budescu a fost foarte aproape de egalare, mingea trimisă de el din lovitură liberă, printr-o execuție rafinată, întâlnind bara, în minutul 15.

ASTRA WEST HAM. Același Budescu, cel mai bun jucător de pe teren, a adus egalarea în minutul 32, cu un șut spectaculos de la peste 20 de metri. Căpitanul Astrei a reușit dubla în minutul 36, după o acțiune a lui De Amorim pe flancul stâng.

Gazdele au avut o ocazie mare prin Boldrin în minutul 50. Ambele echipe au avut apoi acțiuni relativ periculoase, Astra lăsându-le de multe ori inițiativa oaspeților, care în condițiile menajării celor mai mulți titulari, au arătat lipsă de experiență. În minutul 77, un șut cu efect al lui Boldrin l-a pus la grea încercare pe portarul oaspeților, pentru ca apoi Budescu să fie destul de aproape să înscrie din corner. În minutul 82, Alibec a șutat bine, dar portarul a fost din nou atent.

ASTRA WEST HAMEUROPA LEAGUE 2015. ASTRA GIURGIU VS WEST HAM UNITED SCOR FINAL 2-1. În primul minut de prelungiri, De Amorim și Alibec au ratat o dublă ocazie uriașă, șutul ultimului lovind bara. Peste două minute, a fost rândul lui Enache să fie la un pas de gol.

Antrenorul lui West Ham, croatul Slaven Bilic, a fost suspendat pentru acest meci, după eliminarea din tur, pe banca londonezilor aflându-se la Giurgiu secundul Julian Dicks.

ASTRA WEST HAM. Formația engleză a menajat cei mai mulți titulari în vederea meciului cu Arsenal, de duminică, din prima etapă a Premier League. West Ham nu a contat nici pe Enner Valencia, accidentat în partida tur. Singurii titulari obișnuiți care au făcut deplasarea în România sunt căpitanul Kevin Nolan și Carl Jenkinson.

În meciul Astra Giurgiu — West Ham United au marcat: Constantin Budescu (32, 36), respectiv Manuel Lanzini (3).

Cele două echipe au remizat în tur, la Londra, scor 2-2. Echipa antrenată de Marius Șumudică a obținut calificarea cu scorul general de 4-3.

ASTRA WEST HAM. EUROPA LEAGUE 2015. ASTRA GIURGIU VS WEST HAM UNITED SCOR FINAL 2-1. Tragerea la sorți pentru play-off-ul Europa League va avea loc vineri, la sediul UEFA de la Nyon.

Cookies