Astăzi, la Casa Poporului din București, vă dau întâlnire Daciile cu care evadam vara din comunism și Mercedesurile ștabilor

La Casa Poporului, pe peluza de la Muzeul de Artă Contemporana din București, vă așteaptă “Socialistele orașului”. Expoziția de mașini care au jubilat pe șoselele patriei înainte de 1989 este organizată de Retromobil Club România. Festivalul de băbăciuni pe patru roți acoperă istoria fenomenului automobilistic național, de la Motoretele Carpați și până la ultimele modele de Dacia. Mai jos, povestea colecționarilor de “Socialiste”.

Despre „SOCIALISTELE ORAȘULUI ⃒ Privilegiații, Statul și Cetățenii Republicii“ am scris și ieri, aici, ca să vă faceți o idee de ce ar fi frumos să urcați dealul până la MNAC.

“Mașina a însemnat o evadare din comunism”

În comunism, românii descopereau cultura mersului cu mașina, fie ea și socialistă. Vara, părinții și bunicii noștri traversau România, pe șoselele pustii ale patriei, cu Daciile și Oltciturile lor modeste, mereu cârpite. Călătoria în sine însemna un mare eveniment în familie și era programată cu mult timp înainte. Tatăl avea în grijă mașina și făcea proviziiile de benzină raționalizată, din timp. Mama poate că lua „pe sub mână” puțin salam de Sibiu, poate puțină brânză topită, poate carne la garniță.

“Făceam fiecare tot posibilul ca acea călătorie să aibă o însemnătate, să fie doar a noastră”

Șerban Cornaciu, organizator Retromobil Club: “Deplasarea individuală din București și până la Satu Mare cu Dacia era o aventură pentru familia mea, o evadare din comunism. Practic în acea mașină fiecare membru al familiei avea câte un rol foarte bine stabilit și făceam fiecare tot posibilul ca acea călătorie să aibă o însemnătate, să fie doar a noastră”.

Casca de protecție nu era obligatorie pentru motoretă, primul vehicul din România destinat maselor

Înainte să apară Daciile și Oltciturile, democratizarea deplasărilor a început cu motoretele Carpați. În anul 1964 se produceau la Fabrica “ 6 martie” Tohani de la Zărnești.

Motoretele erau de fapt copii nelicențiate ale motoretelor germane Simson. “De la Cluj pân’la Constanța, / Din Oradea la Galați / Ce ușor parcurg distanța / Motoretele Carpați”, spune reclama acelor timpuri. Se vindeau și în rate, prețul era de 3400 lei, iar purtarea măștii de protecție nu era obligatorie.

Mai găsiți și motocicletele Miliției și ale Securitații în interiorul MNAC.Șerban Cornaciu, organizator Retromobil Club România: “După ce se încheie stalinismul, începe democratizarea fenomenului auto cu începerea producției de motorete Carpați, spre sfârșitul anilor ’60. Carpați, chiar dacă a fost produsă doar în 5000 de exemplare, a fost cumva primul vehicul care s-a vândut către populație și care a dat senzația de libertate”. Mai găsiți și motocicletele Miliției și ale Securitații în interiorul MNAC.

“Părinții mei au cărat cu Oltcitul porumb, saci, porci, tablă, orice era de cărat”

Inginerul constructor Lorin Bursucanu are 43 de ani și este foarte atașat de Oltcitul său roșu, model special, “Citroenul oltenesc”. Tatăl sau a avut un Oltcit, pe un Oltcit a învățat Lorin să conducă și spune că mașina este ca un membru al familiei. “Mă duce cu gândul la anii în care eram copilul lu’ mama și-al lui tata”. A condus același tip de automobil până în anul 2006.

Lorin Bursucanu: “ Mașina era involuată tehnic, aveam familie și trebuia să-mi iau o mașină mai mare. Apoi am regretat. Mi-am făcut o promisiune: atunci când voi găsi o mașină la fel, o voi lua. Cei din trafic nu mă văd, mașina pare foarte nouă și nu stârnește curiozitate. Mă salută lumea pe stradă, primesc like-uri și clar stârnește nostalgia celor care le-au avut și le-au condus. În comunism nu existau atâtea oportunități de a călători, de a merge în străinătate nici atât, și atunci, simplul fapt că aveai o mașină îți dădea libertatea de a te deplasa. Era un privilegiu să ai mașină. Părinții mei au cărat cu Oltcitul porumb, saci, porci, tablă, orice era de cărat”.

“Nu-ți permite să-ți iei ochii din volan ca să te uiți în telefon, devii una cu mașina”

Lorin Bursucanu: “Pentru cei tineri acestea sunt niște mărci noi de care nu au auzit. Și pentru copiii mei sunt lucruri noi. Am doi băieți și le place să fie plimbați, sunt bucuroși, dar clar nu pot simți ceea ce simt eu pentru că nu știu diferența enormă dintre a conduce o mașină de atunci și a conduce una de astăzi. Nu are servofrână, nu are servodirecție, nu are nimic, trebuie să fii foarte atent, să fii conectat tot timpul cu drumul. Nu-ți permite să-ți iei ochii din volan ca să te uiți în telefon. Devii una cu mașina, plus că orice curbă, orice frână trebuie luată cu mare atenție”.

Lorin Bursucanu: “Îmi este foarte dragă, este ca un membru al familiei și de multe ori am fost întrebat dacă aș vinde-o și cât aș cere pe ea. Că toată lumea e fascinată de treaba asta: cât iei pe ea? Și le zic: nu are valoare, nu o dau, banii vin și pleacă, dar un lucru îl ai, îți rămâne. Face parte din trecutul meu. Face parte din istoria auto a țării noastre, pentru că dacă noi nu le păstrăm cei care vin după noi n-o să mai știe nimic, n-o să aibă ce să vadă”.

După instaurarea comunismului, clasa conducătoare s-a instalat în mașinile celor pe care i-au trimis la închisoare.

“În Bucureștiul anului 1948, majoritatea mașinilor erau americane sau franțuzești”

Șerban Cornaciu, organizator Retromobil Club România : “Într-o țară ocupată cu tancurile sovietice, Constituțiile din anul 1948 și din 1952 au dat un model: Uniunea Sovietică. Toți s-au așteptat ca din URSS să vină mașinile pe care să le utilizeze privilegiații și Statul. În momentul în care au ajuns tancurile sovietice în România, automobilul era un privilegiu al celor înstăriți, fie că erau negustori, bancheri, boieri sau politicieni. În perioada stalinistă, tot parcul de mașini al vechiului regim a trecut în proprietatea clasei conducătoare. Deci, în Bucureștiul anului 1948, primul an de RPR, majoritatea mașinilor erau americane sau franțuzești, confiscate de la cei care atunci erau în închisori”.

“Ana Pauker și cu Dej se plimbau cu mașini americane importate”

Șerban Cornaciu, organizator Retromobil Club România: “În anii 50 Securitatea nu umbla cu Volga, ci cu jeepuri americane luate de la fosta Poliție și Siguranță. Ana Pauker și cu Dej se plimbau cu mașini americane importate, iar în ’48, ’49 s-a importat Chevroletul. Erau folosite de privilegiați, de aceea narațiunea noastră începe cu privilegiații. Erau mașini care cu siguranță inspirau frică. Volgile negre nu erau foarte periculoase dar existau Volgile furgonetă care aveau perdeluțe în spate și în spatele acelor perdeluțe nu știai ce se întâmplă”.

„Mașina n-are servodirecție, nu are aer condiționat, are doar o chestie prin care vine aerul de afară”

Florin Lupu are 41 de ani, este antreprenor și se mândrește cu o Dacie adusă din Ungaria. A lustruit bine mașina înainte de expoziție. “Am fost la spălătorie cu ea, am luat o soluție pentru bandourile din plastic exterioare și am șters-o bine ca să strălucească”.

Florin Lupu: “Îmi plăceau foarte mult Daciile, dar părinții mei nu-și permiteau, noi nu am avut Dacie. Aveau vecinii și in copilărie stăteam prin mașinile lor. Nu avea oricine Dacie, dar oricum nu circulau prea mult că era criza benzinei. Totuși, era chestia aia că uite vecinul are Dacie, noi de ce nu avem? Televizor color am văzut o singură dată la nașul meu de Botez. Eu sunt din Galați și el era de aici din București și o singură dată am văzut un televizor semi-color, că avea mai mult culoare de vișiniu, nu era ca cele din ziua de azi. Mașina n-are servodirecție, nu are aer condiționat, are doar o chestie prin care vine aerul de afară, iarnă se face cald, dar vara dai geamul jos și ăla e aerul condiționat. Are o chestie care se învârte dar nu face rece, face zgomot și atât”.

Florin Lupu: “Pasiunea pentru Dacii a început ca un virus, nu știu cât este de bine să pronunț cuvântul virus în pandemie, dar este un virus bun. Am plecat de la o Dacie și acum am cinci”.

“Copiii sunt atrași de ea că are forma asta care seamănă cu desenele lor de la grădiniță”

B365: Și ce faceți cu cinci Dacii?

Florin Lupu: “Le îngrijesc. Nu sunt toate restaurate, iar pe asta încerc să o țin într-o stare cât mai bună pentru că are 26.000 de km. Când mai circul cu ea toți mă întreabă la semafor: wow dar de unde ai scos-o? Zici că e scoasă din cutie, ce-i cu mașina asta? Ei cred că a fost restaurată, dar așa e ea conservată. Ce mă uimește este faptul că întâlnesc copii mici, de cinci ani, pe stradă, care arată cu degetul și zâmbesc, iar pentru mine ăsta e cel mai mare premiu. Ei chiar habar nu au că asta e o Dacie, dar are forma asta care seamănă cu desenele lor când fac o mașinuță la grădiniță. Mirosul îmi amintește de copilăria mea, ma transpune în perioada copilăriei. E un sentiment foarte plăcut și am mereu zâmbetul pe buze atunci când o conduc”.

“Deschis pentru inventar” e deschis până mâine

De la “Socialiste” puteți vedea și “ Deschis pentru inventar”, expoziția de artă omagială, cea a artiștilor care se întreceau în ode dedicate lu’ Nicu și lu’ Leana.

MNAC: „Expoziția Deschis pentru inventar este construită în jurul publicației 2019 (inventarul artei oficiale din Colecția MNAC, proiectat pe fundalul evenimentelor politice și sociale ale intervalului 1965-1989) și prezintă o selecție de lucrări omagiale din colecția muzeului. Albumul poate fi consultat la magazinul MNAC sau la biblioteca muzeului. CADOU DE FIDELITATE. Albumul 2019 este un premiu pentru cei care ne caută în mod constant: 6 vizite la muzeu = un exemplar gratuit din albumul 2019, drept cadou de fidelitate. Pentru detalii, adresați-vă colegei noastre de la Magazinul MNAC“.