Un nou val de nemulțumiri cuprinde Sectorul 3 al Capitalei, după ce autoritățile locale au anunțat implementarea unor noi reguli și tarife de parcare. Bucureștenii consideră că sunt taxați abuziv pentru parcarea din Sectorul 3, iar pe rețelele sociale curg comentarii pline de revoltă.
Postarea ironică a unui locuitor nemulțumit începe cu o frază care reflectă sentimentul general de abuz și lipsa de consultare publică în luarea acestor decizii:
Bună seara cetățeni ai (încă) sectorului 3, (asta până nu se schimbă în sectorul personal Robert Negoiță). Haideți să ne mobilizam împotriva taxării abuzive al locurilor nominale. Eu cred că deja exagerează prea mult. Împreună cred că reușim.
Începând cu 28 septembrie 2025, Sectorul 3 a introdus un tarif unic de 5 lei/oră pentru toate persoanele care parchează pe locuri galbene sau nominale, fără să dețină o autorizație pentru acel loc. Măsura se aplică inclusiv celor care vin din alte sectoare sau din provincie. Plata trebuie făcută anticipat, prin aplicația oficială a primăriei.
Deși administrația susține că intenția este de „a descuraja ocuparea abuzivă” a locurilor de parcare și de a „fluidiza traficul”, cetățenii nu văd lucrurile la fel. Pentru ei, este doar încă o metodă de a scoate bani din buzunarul locuitorilor, prin taxare abuzivă, fără a oferi condiții mai bune de parcare sau infrastructură real îmbunătățită.
Printre comentariile lăsate la o postare pe Facebook, se regăsesc mesaje dure la adresa administrației:
Disperare pe jefuirea cetățenilor pe de o parte și risipă incredibilă cu garduri, pavele, borduri și asfalt pe de alta. Numai aberații fată consiliul acestei primarii în frunte cu marele datornic milionar, primarele de sector. Plătești loc nenominalizat și nu ai loc, plătești parcare pe loc nominal și trebuie să îl eliberezi, numai aberații, tâmpenii și disperare de bani
Aceste reacții trădează o lipsă de încredere în administrație. În loc să se simtă sprijiniți, oamenii se simt hărțuiți de o „clică” care, după cum spun ei, folosește bugetul public în scopuri personale.
Una dintre cele mai frecvente critici este că noul sistem nu rezolvă problema de fond – lipsa locurilor de parcare. Mai mult, cei care plătesc taxa pentru un loc nominal trebuie să îl elibereze dacă apare titularul, deși au achitat deja taxa de 5 lei/oră.
Unde parcăm d-le primar acolo nu, în partea cealaltă nu. Tu vrei numai cu taxe, să-ți fie rușine! Vrei să scoți bani pe spinarea noastră ești dus cu pluta. Câte „laminoare” vrei să mai faci, mai lasă-ne să parcăm și noi fără taxe!
Cetățenii cer mobilizare. Mulți cer organizarea unui protest sau cel puțin inițierea unei petiții online care să forțeze Primăria Sectorului 3 să revină asupra deciziei. Unii sugerează mersul direct la primărie, în grup organizat, pentru a cere socoteală aleșilor:
Soluția este mobilizare și mers la primărie. Nu se poate ca o clică să își bată joc de sute de mii de oameni!