Aspectele importante de care să ții cont când pleci la drum lung (P)

10 sept. 2021
88 Afișari
Aspectele importante de care să ții cont când pleci la drum lung (P)
Aspectele importante de care să ții cont când pleci la drum lung (P)

Atunci când urmează să conduci ore întregi, trebuie să te pregătești în prealabil pentru călătorie și să îți iei toate măsurile de precauție, ca să ajungi cu bine la destinație. Nu omite faptul că pe lângă mașină, care trebuie să funcționeze la parametri optimi, și tu trebuie să dai randamentul maxim la volan. Drept urmare, iată aspectele pe care să le iei în considerare atunci când pleci la drum lung.

Odihnește-te suficient

Este foarte important să fii odihnit, pentru că oboseala o să îți afecteze reflexele. De aceea, în noaptea dinaintea traseului asigură-te că ai dormit cel puțin 7 ore, ca să ai parte de un somn odihnitor. În plus, un somn corespunzător are numeroase beneficii pentru organismul tău, de exemplu, scade nivelul stresului, deci vei conduce relaxat și vei avea o stare de spirit mai bună. De asemenea, te ajută să te concentrezi, un aspect vital de care trebuie să ții cont, atunci când conduci.

Verifică și echipează mașina cu cele necesare

Înainte să pleci la drum, asigură-te că mașina este echipată corespunzător, ca să eviți potențialele neplăceri care pot apărea pe parcurs. De exemplu, poți să mergi la un service auto pentru o inspecție generală. De asemenea, montează-ți o camera video auto, ca să înregistrezi fiecare moment pe parcursul drumului. Astfel, în cazul în care vei fi implicat într-un accident, îți vei putea dovedi nevinovăția. În plus, camera reprezintă și o măsură de siguranță suplimentară, în cazul în care cineva încearcă să îți sustragă bunuri din automobil. În plus, nu uita să ai cu tine roata de rezervă, trusa de prim ajutor, o trusă cu scule și un cric. Pe de altă parte, dacă circuli pe timp de iarnă, nu trebuie să îți lipsească racleta, lanțurile pentru anvelope sau un sac cu nisip.

Verifică traseul și condițiile meteo

E foarte important să știi cum va fi vremea în ziua respectivă și care este traseul pe care vei conduce, ca să nu te abați de la itinerar. Informează-te cu privire la condițiile meteo, să știi cu exactitate dacă va fi ceață, va ploua, o să fie temperaturi foarte ridicate sau dacă va ninge. De asemenea, ți-ar prinde bine o aplicație cu GPS, care să te ghideze și să te atenționeze atunci când pot exista potențiale pericole.

Ia o pauză din când în când

La un interval de 2 ore, este indicat să iei o pauză de la condus și să tragi pe dreapta, ca să te dezmorțești și să îți pui sângele în mișcare. Hidratează-te, mănâncă fructe sau un baton energizant. De asemenea, poți foarte bine să tragi un pui de somn, dacă simți că organismul tău vrea să se odihnească, ca să poți da randamentul optim pe drum. Pe de altă parte, ia în considerare să mai iei, alături de tine, o persoană care deține un carnet de conducere. Pentru că nu știi când poate apărea o urgență și nu mai poți conduce, deci vei avea nevoie de cineva care să te ducă la destinație.

Nu te lăsa distras

E de ajuns o clipă de neatenție ca să îți pierzi concentrarea și să fii implicat într-un accident. De aceea, nu lăsa nimic să te distragă în timpul condusului. Dacă trebuie să vorbești la telefon, nu ține telefonul la ureche, deci nu lua mâna de pe volan, ci folosește o cască Bluetooth. În plus, nu mânca sau nu consuma lichide în timpul șofatului. De asemenea, nu îi lăsa pe cei care te însoțesc să îți fure atenția. Fii atent numai și numai la drum. În același fel, nu admira peisajele mai mult decât e cazul.

Dacă vei ține cont de aceste sfaturi, cu siguranță vei ajunge cu bine la destinație, fără să ai parte de incidente.

Sursă foto: shutterstock.com

Cookies