ASPA organizează un nou târg de adopții în Parcul Circului. Sâmbătă, iubitorii de animale pot adopta atât cățeluși, cât și pisicuțe

17 aug. 2023
372 Afișari
ASPA organizează un nou târg de adopții în Parcul Circului. Sâmbătă, iubitorii de animale pot adopta atât cățeluși, cât și pisicuțe
ASPA organizează un nou târg de adopții în Parcul Circului. Sâmbătă, iubitorii de animale pot adopta atât cățeluși, cât și pisicuțe | Sursă foto: Unsplash

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a anunțat că în acest final de săptămână va organiza un nou târg de adopții în Parcul Circului.

Bucureștenii ce se află în căutare de prieteni necuvântători pot lua acasă un cățeluș sau o pisicuță.

ASPA organizează un nou târg de adopții în Parcul Circului

Primăria Municipiului București, prin intermediul ASPA, va organiza în acest final de săptămână un nou târg de adopții unde vor fi prezentați atât căței, cât și pisicuțe.

Iubitorii de animale sunt așteptați sâmbătă, 26 august 2023, pentru a lua acasă un prieten blănos. Târgul se va desfășura în Parcul Circului, între orele 10:00 – 18:00.

Vor fi propuși spre adopție :

  • 15 căței:
    • 3 adulți 
    • 12 pui
  • 15 pisicuțe.

Animalele sunt sociabile, sănătoase, simpatice și dornice sa-i cunoască noii stăpâni. Toți câini ce vor fi prezentați în cadrul târgului sunt microcipați, deparazitați (intern, extern) și, în cazul în care au vârsta necesară, sterilizați.

Pisicuțele prezentate în cadrul târgului sunt aduse de Asociația Nobody Dogs. Asemenea, cățeilor, și acestea au toate procedurile legale îndeplinite.

Bucureștenii dornici să adopte un animal vor fi ajutați de către voluntarii POREDUS. De asemenea, sponsorii vor oferi mai multe cadouri noilor stăpâni. Printre acestea se numără:

  • Voucher de reducere pentru saci cu hrană uscată, hrană umedă, o jucărie și un bol,
  • Recompense pentru animăluțe,
  • Ședințe gratuite de cosmetică canină,
  • Medalioane inteligente cu cod QR,
  • O pungă de boabe de cafea, un pahar reutilizabil și cu card cadou încărcat cu 20 de lei (pentru Starbucks Romania),
  • Un voucher de 100 de lei ce poate fi utilizat pentru a achiziționa o păturică, o pernuță sau un culcuș pentru blănoși.

Pe parcursul acestui an, un total 121 de căței ți-au găsit familii iubitoare prin intermediul târgurilor de adopții organizate de ASPA.

Cookies