Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) informează că desfășoară în continuare campania gratuită de microcipare și sterilizare a câinilor de rasă comună. Deținătorii de câini își pot programa animalele de companie la cabinetele veterinare înscrise în campanie, situate în sectoarele 2 și 5.
Deținătorii de câini de rasă comună sunt obligați să îi microcipeze și să îi sterilizeze conform legislației în vigoare, transmite ASPA printr-o postare pe pagina de Facebook.
Cei care nu respectă aceste obligații legale riscă amenzi de până la 10.000 de lei.
În sprijinul acestora, Primăria Municipiului București, prin ASPA, oferă servicii gratuite de microcipare și sterilizare pentru câinii de rasă comună.
În perioada următoare cei care nu au îndeplinit aceste forme legale se pot programa la următoarele cabinete:
Pentru programări bucureștenii pot suna la numărul de telefon 0743.204.942, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 16:00.
Pregătiți de un nou târg de adopții? ASPA îl organizează sâmbătă, 26 aprilie, în grădina exterioară a ParkLake Shopping Center.
ASPA va pregăti 20 dintre cei mai frumoși și sociabili blănoși pentru a convinge potențialii adoptatori că sunt potriviți să înceapă un nou capitol în brațele unei familii iubitoare. Aceștia sunt deparazitați intern și extern, microcipați și sterilizați, dacă vârsta o permite.
De asemenea, adoptatorii vor primi și carnetul de sănătate al câinelui adoptat, precum și o mulțime de cadouri utile din partea sponsorilor:
Te-ar mai putea interesa și: