Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a câştigat procesul împotriva lui Oprescu, pe tema bd. Uranus

de:
13 apr. 2011
3 Afișari
Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a câştigat procesul împotriva lui Oprescu, pe tema bd. Uranus

Primăria Municipiului Bucureşti va face recurs la Curtea de Apel, scrie Jurnalul Naţional.

Anul trecut, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a intentat trei procese Primăriei Municipiului Bucureşti: unul contestă HCGMB 151/2006, prin care se delimitează spaţiul public aferent viitorului bulevard Buzeşti-Berzei, al doilea, HCGMB 262/2006, prin care proiectul este declarat de utilitate publică şi HG 590/2010, prin care este redeclarat de utilitate publică. Asociaţia a cerut suspendarea acestor hotărâri în regim de urgenţă, întrucât legea prevede că exproprierile se fac doar în baza unui Plan Urbanistic Zonal.

Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, va susţine joi, 14 Aprilie 2011, o conferinţă de presă la ora 12.00, la Agenţia de monitorizare a presei.

Cookies