Asistenta de la Spitalul CF2 care a greșit transfuzia de sânge, amendată cu 700 de lei

de:
02 aug. 2016
0 Afișari
Asistenta de la Spitalul CF2 care a greșit transfuzia de sânge, amendată cu 700 de lei

Inspectorii sanitari din cadrul DSP Bucureşti au decis sancţionarea unei asistente de la Spitalul CF2 cu suma de 700 de lei. În acelaşi timp, DSP Bucureşti sesizează Colegiul Medicilor pentru continuarea investigaţiilor conform atribuţiilor legale ale acestuia, inclusiv pentru a răspunde la întrebarea dacă vina pentru incidentul transfuzional este de atribuit şi unui medic sau nu„, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Suma de 700 de lei este sancțiunea maximă care poate fi aplicată și reprezintă 60% din salariul de bază.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății a precizat că vina pentru transfuzia greșită ar putea fi „împărțită”.

Nu pot să spun că e vorba de o singură persoană, s-ar putea ca vina să fie împărțită, vom vedea ce vor arăta concluziile inspectorilor, e posibil să se aplice mai multe sancțiuni în această după-masă. Direcția de Sănătate Publică a formulat o sesizare ieri apropo de un posibil caz de malpraxis, rămâne ca Colegiul să ancheteze și să formuleze concluziile„, a spus Laurențiu Colintineanu.

Femeia de 39 de ani a fost operată marţi de cancer de col uterin în faza incipientă. O procedură de rutină, spun doctorii. Pentru că în timpul intervenţiei a existat o sângerare obişnuită în astfel de cazuri, pacientei i s-a făcut o transfuzie. La o oră dupa intervenție, în secţia ATI femeia a suferit o hemoragie puternică, iar cadrele mediclae i-au administrat din nou sânge. La un moment dat, pacienta care era conştientă le-a atras atenţia medicilor că primeşte sânge dintr-o grupă greşită.

Starea femeii s-a degradat ulterior, iar familia îi acuză pe medici că au încercat să ascundă greşeala. De asemenea, familia pacientei a anunțat că va da în judecată Spitalul CF2.

Cookies