ASF: Salariile din instituţie nu ar trebui să fie o surpriză pentru preşedinte, premier, parlamentar

de:
21 feb. 2014
0 Afișari
ASF: Salariile din instituţie nu ar trebui să fie o surpriză pentru preşedinte, premier, parlamentar

„Salariile conducerii ASF nu trebuie să reprezinte o surpriză nici pentru preşedintele României, nici pentru primul ministru al Guvernului şi nici pentru orice membru al Parlamentului. Ei sunt beneficiari legali ai acestor informaţii şi ar fi trebuit să le deţină inclusiv înainte de relevarea lor în presă. În cazul în care, în calitate de beneficiari legali ai informaţiilor privind salariile şi personalul din ASF, preşedintele sau primul ministru al Guvernului au fost dezinformaţi, reamintim că ASF a făcut public încă din 30 mai 2013 nivelul salariilor conducerii ASF. Instituţional, nimeni nu poate pretinde că a aflat din presă nivelul salariilor din ASF în februarie 2014”, se arată într-un comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) remis MEDIAFAX.

ASF consideră că transmiterea către presă a salariilor din ASF face parte din presiunea publică pe care au dorit-o „cei care ar fi preferat ca instituţia să nu constate neregulile din piaţa asigurărilor”. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că cere Parlamentului revocarea „imediată” a întregii conduceri a ASF, susţinând, referitor la această instituţie, că este „o cloacă, unde şi-au găsit loc de parcare toţi clienţii politici, altfel profund incompetenţi şi nepregătiţi pentru această muncă”.

Preşedintele a declarat că şi dezbaterea publică şi realităţile îl obligă să ceară revocarea imediată a întregii conduceri a ASF. În replică, premierul Victor Ponta a afirmat joi că preşedintele Traian Băsescu a cerut revocarea conducerii ASF deoarece proprietarul societăţii Astra Asigurări, unul dintre sponsorii săi, are probleme. Şeful Executivului a declarat, vineri, la Chişinău, că ordonanţa care plafona salariile din ASF la nivelul celor din BNR a fost evident eludată, Guvernul neluând în calcul că trebuie să redacteze actul într-o formă care să prevadă clar că acest nivel include şi premiile.

„Cred că la ASF trebuie făcute schimbări majore atât în ce priveşte conducerea, cât şi în ce priveşte modul de organizare, pentru că ceea ce noi am trecut în ordonanţa de urgenţă, şi anume plafonarea tuturor salariilor la salariile din Banca Naţională a României, a fost evident eludată. Nu ne-am gândit atunci să spunem că cu tot cu premii şi cu alte lucruri să nu fie mai mult decât la BNR şi uite ce s-a întâmplat”, a afirmat Ponta.

PDL a depus o scrisoare la Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în care solicită ca, în cadrul comisiilor de buget ale Parlamentului, să se efectueze în regim de urgenţă verificări privind politica salarială de la ASF.

ASF a instituit, marţi, procedura de redresare financiară prin administrare specială a Astra, liderul pieţei de asigurări, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit firma KPMG Advisory ca administrator special. În replică, proprietarul Astra, omul de afaceri Dan Adamescu, a catalogat decizia ASF ca fiind o lovitură „de tip mafiot”, incalificabilă, care va genera un şoc internaţional uriaş. Omul de afaceri a anunţat că va contesta în justiţie decizia ASF.

În urmă cu două săptămâni, MEDIAFAX a anunţat în exclusivitate că ASF a întocmit un raport prin care suspectează Astra Asigurări că a subestimat în mod voit daunele pe care ar putea să le plătească, astfel că rezervele constituite au fost cu 40% mai mici decât era necesar, respectiv cu 100 milioane lei, raport pe baza căruia BNR a sesizat DNA. Raportul invoca acrodarea de credite mari către companii din grup, reasigurări la companii de reasigurare înregistrate în insulele Cayman şi risc de neplată în caz de dezastre naturale.

După ce preşedintele Băsescu a cerut revocarea conducerii ASF, instituţia a transmis miercuri seara un comunicat de presă în care spunea că ASF a primit avertismente din piaţa asigurărilor că, în cazul unor decizii dure la adresa Astra, liderul pieţei de profil, conducerea instituţiei va fi demisă. Potrivit datelor ASF, prezentate vineri, autoritatea a finalizat, la 20 ianuarie, controlul de la sediul instituţiei la Astra privind modul în care asigurătorul a îndeplinit planul de măsuri care trebuia pus în aplicare până la 31 decembrie 2013, iar la 7 februarie ASF a transmis Astra procesul verbal de control, interval în care s-au stabilit punctual neregulile în activitatea societăţii, inclusiv indicii ferme în privinţa unor fapte infracţionale.

Cookies