ȘTIRI

Șase firme de taxi din București riscă să fie amendate pentru cartel

Investigaţia pe piaţa taximetriei a fost începută în 2012 şi s-a terminat, iar raportul Consiliului Concuren’ei (CC) evidenţiază existenţa dovezilor privind instituirea unui cartel de fixare a preţurilor, informeaza Economica.net.

„Am găsit dovezi de natură economico-financiară,  dar şi de altă natură, precum schimburi de mail-uri între directorii companiilor, prin care se puneau de acord asupra unui tarif. Până în 10 octombrie, dosarul stă la taximetrişti. Apoi, până în 20 octombrie ar trebui să primim punctele lor de vedere. Audierea este pe 30 octombrie. În a doua parte a lui noiembrie, ar trebui să avem o decizie”, arată Bogdan Chiriţoiu, preşedintele CC. 

Cartelul este cea mai gravă formă de încălcare a legii Concurenţei. Prin urmare, şi pedepsele sunt dintre cele mai severe. Acestea se transpun în amendă, în cuantum de 4-8% din cifra de afaceri cumulată a vinovaţilor din anul anterior impunerii sancţiunii. În acest caz, 101 milioane de lei este cifra de afaceri, între 4 şi 8 milioane de lei poate fi sancţiunea, dacă în final vor fi declaraţi vinovaţi. De obicei, în cazurile de cartel se merge către sancţiunea maximă, ceea ce presupune că firmele de taxi ar putea să împartă o amendă de 8 milioane de lei sau 1,8 milioane de euro. Fiecare firmă ar urma să plătească parte din sumă conform cifrei sale de afaceri.

Investigaţia CC  apornit ca urmare a mai multor articole din presă care sugerau faptul că pe piaţa taximetriei bucureştene ar putea să existe un cartel. În urmă cu doi ani, practic toate firmele d etaxi din Bucureşti s-au aliniat la tariful de 1,39 de lei/km, tariful minim pe care îl impunea Primăria la acea dată. Fie că practicau un tarif mai mare, fie unul mai mic, de la data impunerii de către PMB  a tarifului minim,aproape toate marile firme de taximetrie din Bucureşti s-au aliniat la 1,39 de lei/km.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button