Art Battle la Palatul Bragadiru. Artiști din București și din țară sunt invitați să se înscrie la competiție până pe 10 februarie. Biletele sunt disponibile online

08 feb. 2024
836 Afișari
Art Battle la Palatul Bragadiru. Artiști din București și din țară sunt invitați să se înscrie la competiție până pe 10 februarie. Biletele sunt disponibile online
Art Battle la Palatul Bragadiru. Artiști din București și din țară sunt invitați să se înscrie la competiție până pe 10 februarie. Biletele sunt disponibile online | Foto simbol: Freepik

Cea de-a doua ediție a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 18 februarie, la Palatul Bragadiru din București. Artiștii din toată țara care vor să-și pună creativitatea la încercare se pot înscrie online, până pe 10 februarie.

Art Battle, concept inspirat din Rap Battles

Art Batlle este un concept inspirat din rap battles, ce reprezintă o formă de artă stradală constând într-o confruntare lirică între doi sau mai mulți rapperi, care își demonstrează în fața unui juriu și a publicului agilitatea lirică, inteligența și prezența scenică printr-un duel verbal. Încă din 2001, de la prima ediție de la New York, Art Battle și-a propus să promoveze ideea competiției de artă live, se arată într-un comunicat.

După mai bine de douăzeci de ani, competiția inițiata de Sean Bono, Simon Plashkes și Chris Pemberton a ajuns să aibă peste 2.000 de ediții în 20 de țări din întreaga lume și propune un nou format de eveniment destinat consumului de artă.

Pe lângă spectacolul concursului de pictură live structurat în trei runde, în care cei 12 artiști selectați, având la dispoziție doar câte 20 de minute per rundă, dau tot ce au mai bun pentru a crea opere originale chiar sub ochii publicului, privitorii au acces direct la procesul de creație.

Publicul este juriul competiției

În cadrul competiției, publicul devine juriu, iar participanții prezenți au ocazia de a-și exprima preferințele și de a decide câștigătorul prin vot online, în sesiunile de după fiecare rundă de live painting.

Art Battle aduce la un loc multe categorii de public în diverse etape de pregătire artistică, oferindu-le șansa de a face parte din actul creativ și de a-și exprima opinia, alături de artiști atât consacrați cât și emergenți.

În același timp, artiștii își pot împărtăși procesul de realizare a unei lucrări în timp real și, astfel, înlătură bariera dintre creator și privitor, descătușând arta vizuală dintre preconcepții și șabloane.

Daniel Loagar, co-fondator Celula de Artă, a declarat următoarele:

Ne-a plăcut mult ideea de a crea un alt tip de spațiu de dialog și interacțiune, în care artiștii și publicul lor să se conecteze dincolo de spațiile clasice în care arta este expusă. Art Battle reunește cele două categorii pe care ne-am concentrat încă de la debutul Celulei de Artă – publicul nou, care participă mai puțin sau chiar deloc la vernisaje, și artiștii curajoși, fie că sunt la început de drum sau deja de o vreme pe el, care nu se tem să exploreze și să experimenteze concepte și formate noi în care să împrietenească arta vizuală cu oamenii.

Call-ul online este deschis artiștilor din întreaga țară cu vârsta de peste 16 ani, până pe data de 19 februarie 2024, ora 23:59.

Înscrierile se pot face AICI. Doar artiștii selectați vor putea participa la competiție, iar materialele necesare sunt puse la dispoziție de către organizatori.

Publicul va putea cumpăra prin licitație lucrările realizate în cadrul competiției. Licitația va avea loc pe site-ul artbattle.com.

La eveniment, DJ-ul va ține publicul în mișcare toată seara, începând cu pra 17:00. Între rundele de competiție vor avea loc și o serie de performance-uri susținute tot de artiști.

Programul complet al evenimentului va fi disponibil în curand. Biletele pentru public pot fi achiziționate de AICI.

Prima ediție a Art Battle Bucharest a avut loc pe data de 3 decembrie la Art Hub, iar în cadrul competiției au participat 12 artiști din Capitală – studenți la artă, pictori amatori și profesioniști.

Sursa foto: Celula de Artă
Sursa foto: Celula de Artă

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies