Armin Van Buuren vine la Bucureşti în septembrie

29 iun. 2021
148 Afișari
Armin Van Buuren vine la Bucureşti în septembrie

Armin Van Buuren vine la Bucureşti în septembrie, pentru un show pe care îl va susține pe data de 25. DJ-ul olandez revine în faţa publicului din Capitală după 7 ani şi pregăteşte cel mai mare şi spectaculos solo show din Europa.

Armin Van Buuren vine la Bucureşti în septembrie pentru evenimetul Sound of Bucharest. Allan Hardenberg, CEO-ul ALDA, a anunţat în exclusivitate organizarea evenimentului, pe 25 septembrie, în Piaţa Constituţiei.

În fiecare an, un alt artist internaţional celebru va fi prezent pe scena Sound of Bucharest.

Armin le-a făcut o surpriză invitaţilor la conferinţă şi a venit în România pentru a-i întâlni şi pentru a face anunţul personal. Totodată, cei prezenţi s-au bucurat de un live set pregătit special pentru ei şi astfel de un mic preview al evenimentului grandios care va avea loc la finalul lunii septembrie.

„A trecut prea mult timp de când am stat departe de scenă, peste 18 luni fără să mă bucur de energia fanilor. Am o conexiune specială cu oamenii din România, ne leagă pasiunea pentru muzica pe care o iubim. Este ceva unic încât aş putea scrie o carte. Sunt încântat să mă întorc în Bucureşti după 7 ani, la Sound of Bucharest, pe 25 septembrie, în Piaţa Constituţiei, un loc iconic, în care au performat atât de mulţi artişti mari, precum Roger Waters şi Bon Jovi. Va fi un weekend special, care va celebra întoarcerea noastră la viaţă, pregătesc un set unic şi deja lucrez cu câţiva artişti pe care îmi doresc să-i aduc în România. Aşa că este un vis devenit realitate, sunt foarte, foarte fericit”, a spus Armin van Buuren.

Armin Van Buuren vine la Bucureşti în septembrie

Armin van Buuren este unul dintre cei mai renumiţi DJ şi producători la nivel mondial, multiplu câştigător al titlului de cel mai bun DJ din lume. De-a lungul timpului, a lansat hituri cunoscute şi extrem de apreciate în întreaga lume şi a adus show-uri incendiare pe toate marile scene ale lumii şi seria de concerte A State of Trance.

Este unul dintre cei mai iubiţi artişti atât în România, cât şi la nivel internaţional, iar pe 25 septembrie va fi din nou în faţa publicului care îl aşteaptă cu atât de mare căldură şi entuziasm.

Sound of Bucharest este cel de-al doilea mare eveniment anunţat în România de către ALDA, după SAGA Festival, care va avea loc pe 10, 11 şi 12 septembrie, în Parcul Izvor din Bucureşti. Prima ediţie va purta amprenta lui Armin Van Buuren şi se anunţă a fi una imposibil de uitat.

Toţi cei care îşi doresc să fia parte la acest eveniment unic se pot înregistra pe site-ul www.soundofbucharest.com.

Persoanele care au cumpărat sau vor cumpăra un bilet la SAGA Festival vor avea acces garantat la eveniment şi nu mai sunt nevoiţi să facă o altă înregistrare. Prezenţa va fi în limita spaţiului din Piaţa Constituţiei.

Cookies