Armata română se retrage din Afganistan

de:
29 iun. 2014
1 Afișari
Armata română se retrage din Afganistan

În ultimii 12 ani, România a participat la acţiunile NATO din Afganistan cu un efectiv total de 25.000 soldaţi, ministrul Apărării, Mircea Duşă, precizând, în discurs, că va fi respectată planificarea Alianţei pentru următoarele luni, România înţelegând importanţa acţiunilor NATO pentru propria securitate.

„Raportăm misiune îndeplinită !”, a transmis ministrul.

La rândul său, premierul Victor Ponta a amintit, ca şi cei doi miniştri, de soldaţii români decedaţi sau răniţi în misiunile din Afganistan şi a menţionat aportul important al trupelor din România la aceste misiuni.

„Sper ca cineva dintre soldaţii aici de faţă să se numească Petru sau Pavel, ca să dea de băut”, a adăugat Ponta.

NATO a anunţat că, anul acesta, îşi va retrage trupele din Afganistan, după 2014 urmând să mai rămână doar o parte dintre soldaţii Alianţei.

Astfel, majoritatea celor 50.000 de militari ai Alianţei vor părăsi Afganistanul până la sfârşitul anului, o retragere care generează temeri privind o nouă intensificare a violenţelor într-o ţară în care talibanii rămân puternici, în pofida celor 12 ani de prezenţă militară occidentală.

La începutul anului, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat că a fost aprobat un calendar de retragere a trupelor româneşti din Afganistan, care prevede ca, din luna octombrie, să mai rămână în această ţară doar circa 200 de militari care să se ocupe de instruirea armatei afgane.

„Planificarea pe care am aprobat-o şi în CSAT este de aproximativ 1.000 de oameni în Afganistan, astfel ca din octombrie încolo să rămânem doar cu, probabil, vreo 200 de militari, la nivel de instructori ai armatei afgane”, a spus Duşa.

Retragerea trupelor NATO va avea loc treptat, în următoarele 12 luni. Anul acesta, la mai bine de un deceniu de la începerea războiului, NATO îşi va retrage trupele din Afganistan. Iar după 2014, cel mult 15.000 de soldaţi ai alianţei vor rămâne în această ţară doar pentru antrenamentul şi consilierea armatei naţionale.

La sfârşitul lui 2013, NATO avea în Afganistan 84.000 de soldaţi, dintre care 60.000 erau americani. Toate contingentele îşi vor retrage gradual militarii, astfel încât, în următoarele 12 luni, misiunea ISAF să fie declarată oficial încheiată.

România a început misiunea în Afganistan în ianuarie 2002, cu câteva zeci de soldaţi dintr-o unitate de poliţie militară. După ani de razboi, contingentul românesc a ajuns la 2.000 de militari. În decembrie anul trecut, în provincia Zabul mai erau puţin peste 1.000 de oameni, şi aceştia urmând să fie retraşi până la sfârşitul lui 2014. De-a lungul celor 12 ani de conflict, trupele NATO au îinregistrat pierderi semnificative.

Peste 3.400 de militari ai Coaliţiei au murit în luptele cu talibanii, peste 2.000 fiind americani. Armata română a pierdut şi ea 21 de
militari, majoritatea fiind ucişi de bombele improvizate ascunse pe drumurile prăfuite ale provinciei Zabul.

Cookies