“Avem gata 4 piese din următorul album şi în curând vom ieşi cu un nou single”. Ei sunt Aria Urbană, actorii fanteziei

de:
28 iul. 2011
0 Afișari
“Avem gata 4 piese din următorul album şi în curând vom ieşi cu un nou single”. Ei sunt Aria Urbană, actorii fanteziei

Aria Urbană e o trupă veche şi …nouă, în acelaşi timp, eu, una, aşa o simt. Cu alte cuvinte, bazele s-au pus undeva prin 2000, când iniţial s-a chemat Comitetul Central, apoi i-au zis Smokers Delight şi într-un final a ajuns o … arie urbană.

Abia prin 2008, iese primul album. Dacă apuci să asculţi prima piesă din albumul Urbanofonica, le laşi apoi pe toate să curgă, pentru că par a se lega una de alta, chiar dacă, de fapt, nu e deloc aşa, doar lasă impresia. Na, ca să complic şi eu o frază, ce, numai ei? 🙂

Acum, lucrează la al doilea album, au terminat deja 4 piese şi lucrează la următorul single. Nu vor să ne spună care e piesa sau cum se cheamă viitorul album, dar sigur vor ieşi cu un single în curând. Albumul? Hmmm, încă nu se ştie, ei speră că la anul. Nu se grăbesc niciunde. Pentru că ei fac muzică din pasiune şi preferă să facă totul perfect, iar perfecţiunea cere timp şi răbdare. Am zis bine? 🙂

Ultima dată i-am ascultat/văzut sâmbăta trecută în Bucureşti, la Change the city with creativity.

Când se vor întoarce? Cel mai probabil, la începutul lui septembrie. Au cereri şi pentru luna august, dar nu vor să cînte atunci. E vacanţă, lumea e cu gândul la mare, la munte…


Ce gen muzical abordează Aria Urbană? “Nu încercăm să ne încadrăm într-un gen anume, piesele sunt diverse ca stil, dar nu e o muzică comercială, e clar. Suntem 4 oameni cu stiluri diferite şi încercăm să aducem în muzică influenţele care ne plac: rock, muzică electronică, drum and bass, dub, trip hop… Oricum, faţă de albumul Urbanofonica, o să vedeţi că ne-am schimbat un pic direcţia muzicală”.

Nu dau detalii, preferă să le facă o surpriză fanilor.

Piesa cea mai cunoscută a lor este Doruri, care se aude pe Radio Guerrilla de mulţi ani. De altfel, la Radio Guerrilla au susţinut şi un concert live, în primăvară.

Cine sunt băieţii din Aria Urbană?

Toni Samson e vocea trupei. El şi compune versurile, de altfel. Țopăie mereu, mai ales pe marginea scenei, şi aştepţi din clipă în clipă să cadă. I s-a întâmplat să se şi „ducă” jos, dar s-a ridicat imediat ca şi cum nu s-a întâmplat nimic şi ţopăiala a continuat în acelaşi ritm. “Când eram adolescent, am început să scriu versuri, pentru că îmi doream să transmit revelaţiile pe care le aveam. Tot atunci, m-am apucat şi de pictat, din aceeaşi dorinţă. Atunci era fan hip-hop, pentru că se potrivea de minune teribilismului meu adolescentin”.

Astfel că, în anul 1996, înfiinţează prima lui trupă, de hip-hop, Avangarda. “Eram eu cu Staru MC, iar trupa era chiar printre primele trupe de hip-hop din Braşov. Piesele aveau texte, cum altfel, decât metaforice cu tentă socială, politică ori spirituală. Experienţa a contat mai târziu pentru proiectul de acum, Aria Urbană”. Toni e vesel, vorbeşte cu fanii la concerte, le mai spune nişte versuri, le mai explică cum e cu metaforele astea, care e rostul lor…

Dermon se ocupă de percuţie/partea instrumentală. Spune că pentru el muzica este ca un drog. “Chiar dacă sună a clişeu, ăsta e adevărul. E o pasiune care ţine de 15 ani”.

Anul 96 i-a adus o schimbare majoră în planul muzical. E anul când a abandonat chitara în favoarea computerului. “Posibilitatea de a produce o piesă pe computer mă fascina, dar mă şi frustra în acelaşi timp. Tot computerul a rezolvat dilema. Prima dată, într-un mod primitiv, apoi tot mai în detaliu. Am sfârşit, în mod ironic, căutând başişti, chitarişti şi vocali”. Pentru Dermon, drumul acesta a meritat. Aria Urbană are chiar şi o piesă “Drumul”. Ca să nu uite de unde a plecat…

“Un drum care nu a fost întotdeauna uşor pentru niciunul dintre noi, dar a avut şi multe satisfacţii. Nu e uşor să mergi la repetiţii după 8 ore de muncă, dar este incredibil când pleci acasă încărcat de energie”, explică Dermon.

Stau în studio aproape zilnic, uneori, şi cîte 10 ore pe zi, uneori, obosesc, dar nu se lasă.

Și ajungem la Sikorsky (Marius). E în Aria Urbană de la sfârşitul lui 2006. E mai rocker de felul lui, e chitaristul trupei, a fost în mai multe trupe metal din Braşov.   A descoperit muzica electronică prin intermediul emisiunii Zona liberă, de la Radio Guerrilla (apropo, e în fiecare marţi, de la ora 23.oo şi e o emisiune foarte mişto), produsă de matze (Cristian Stanciu) şi de DJ Vasile. “Ascultam, la emisiune, NSK, Șuie Paparude şi Electric Brother, şi am considerat că a fi chitarist într-o trupă de muzică electronică reprezintă o provocare, deoarece ai posibilitatea de a te exprima muzical într-un mod mai liber şi mai subtil decât prin rock”. Pentru că e fan Pink Floyd, încearcă să înglobeze în piesele Aria Urbană elemente aparte din muzica rock şi psihedelică.

Despre muzica Aria Urbană, Marius spune că în felul acesta, se pot aborda direcţii muzicale şi combinaţii neobişnuite, de multe ori piesele căpătând alte direcţii decât cea iniţială.

Lui Dani, al patrulea membru al Ariei, aproape că nu i se prea vede faţa când cântă. E atât de concentrat, încât şi pletele-i lungi par să nu-l trădeze. El e omul cu bass-ul, pe care îl studiază decât era ţânc, la Palatul Copiilor din Braşov. S-a apucat de chitară bass pentru că visa să ajungă într-o trupă rock. Ceea ce s-a şi întâmplat prin 95. Dar a început să se joace cu jazzul şi muzica electronică.

Dani spune, la rândul lui, că „este foarte interesant cum fiecare dintre noi vine cu “altfel-ul” lui şi cum toate simţirile se leagă atât de bine într-o piesă nouă sau într-o abordare distinctă a unei piese mai vechi.  Cânt din plăcere fără a căuta nimic altceva decât exprimare personală în forme care să mă definească.

Am stat la poveşti câteva ore bune, sâmbătă, cu ei. Împreună am aflat că a murit Amy Winehouse şi împreună am socotit artiştii care s-au dus la 27 de ani…

I-om revedea în septembrie şi om mai povesti atunci, că mai am o geantă urbană plină de întrebări. Până atunci, aşteptăm noul single…

* Albumul Urbanofonica poate fi cumpărat de aici: http://ariaurbana.bandcamp.com/ şi costă cam 30 de lei cu tot cu taxe

Puteţi să le ascultaţi piesele pe http://www.myspace.com/ariaurbana

Iar dacă vreţi să îi urmăriţi, îi găsiţi pe Facebook, aici, unde şi-au făcut pagină de curând.

Cookies