Transparență. Fațade din sticlă cu dublă curbură, proiecte inovatoare în care până și structura construcțiilor poate să fie făcută din sticlă. Dorin Ștefan este arhitect, profesor universitar și doctor în arhitectură. A primit numeroase premii și a semnat numeroase proiecte de arhitectură publicate și expuse internațional. Este recunoscut în lume pentru stilul său arhitectural modernist și, în acelasi timp, nefixat în niciun stil. Mereu cu gândul îndreptat către ceea ce poate să facă mâine. Un om tânăr in vârstă de 71 de ani. Astăzi, la “Make Bucharest great Again”, cele mai spectaculoase clădiri din sticlă proiectate de Dorin Ștefan în București sau în străinătate. Verticală, Inovație și Imagine care-ți fură ochii, cu unul dintre cei mai mari arhitecți români, în exclusivitate pentru B365.
Despre Casa Oromolu de lângă Guvern, restaurată de Dorin Ștefan am mai vorbit aici. Vila a fost proiectată în perioada interbelică de arhitectul Petre Antonescu pentru Guvernatorul Băncii Naționale, Mihail Oromolu.
Dorin Ștefan a găsit o clădire arsă, mutilată de distrugeri, a restaurat-o și a integrat-o într-un ansamblu arhitectural inspirat: o casă veche redată orașului lângă un imobil de birouri modern. O bătrână care se oglindește la modul propriu într-o dantelă de sticlă. Fragila sticlă devine astfel element arhitectural central.
B365: Lucrați mult cu Sticla, deși Sticla ne expune, dă senzația că nu ne oferă adăpost. Mentalul omenesc nu este făcut să asimileze o casă în care până și structura ei poate să fie făcută din sticlă. Cum împăcați siguranța, utilitatea unui imobil cu fragilitatea sticlei?
Dorin Ștefan: “Eu sunt apolinic. În momentul în care predispoziția ta este spre lumină și spre Soare, atunci transmiți lucrărilor pe care le faci această bucurie a ta, bucuria luminii, bucuria transparenței, bucuria anvelopei și nu a peșterii”.
Dorin Ștefan: “Sigur, dionisiacul are acel sentiment al protecției în interiorul hrubei, al peșterii. Apolinicul când a ieșit afară constată că plouă sau ninge, dar bucuria Luminii este mai mare. Și atunci, în momentul în care Sticla a ajuns la niște performanțe atât de mari cum sunt cele de astăzi, încât și structura putem să o facem din sticlă, bucuria și dorința mea de a mă apropia de sticlă a fost și mai mare”.
Proiectul Aviatorilor 8 din Piața Victoriei a fost realizat de Dorin Ștefan pentru NEPI Rockcastle și unește arhitectura clasică cu cea modernistă. Un imobil revoluționar, cea mai modernă clădire de birouri din București. O construcție dispusă pe patru niveluri, cu fațada din sticlă cu dublă curbură, unică. Efectul vizual este uimitor: în sticlă se reflectă clădirea de patrimoniu ca într-o poveste în care trecutul se unește cu prezentul ca să exprime textura din care este făcut orașul nostru, București.
Dorin Ștefan: “Într-adevăr, am reușit la Casa Oromolu (Aviatorilor 8A) o performanță pentru un imobil din sticlă. Pentru că acea Sticlă este una de Fațadă. De fapt, este o Dantelă care vine să îmbogățească ideea de Fațadă, pentru că Fațada are un rost utilitar, dar ea trebuie să fie și o Bucurie. Dacă acum câteva sute de ani în urmă, Fațada avea o modelatură (era încărcată de elemente simbolice sau nesimbolice și prin ele se crea Vibrația, bucuria Fațadei, în afară de Închiderea ei), atunci și la o clădire de sticlă din prezent venim și aducem acea bucurie a Imaginii, nu numai a Închiderii”.
Dorin Ștefan: “Această sticlă cu dublă curbură se face într-o singură fabrică din lume, în Spania, de către producătorul Cricursa. Toate marile proiecte pe care le vedem din sticlă, din Japonia și până în Statele Unite, lucrurile foarte speciale din lume sunt făcute de Cricursa. Fabrica nici nu poate să își facă un program de lucru pentru că nu știe când îi vine o comandă. Ei fac panouri de sticlă de patru metri pe trei, cu dublă curbură, aproape ca un parbriz de mașină care trebuie realizat, adus și montat cu o precizie milimetrică. Astfel de panouri am folosit la ansamblul Aviatorilor 8 al cărei beneficiar a fost dezvoltatorul imobiliar NEPI Rockcastle, să nu ne ferim să dăm nume”.
Dorin Ștefan: “După ce comanzi aceste panouri uriașe, trebuie să le ridici cu niște macarale speciale și să le așezi ca într-un puzzle. Trebuie să se potrivească perfect. Dacă nu lucram pe calculator, probabil că ar fi fost aproape imposibil, de aceea noi și spaniolii am lucrat numai pe calculator. Toată informația digitală am trimis-o în fabrică, așa am reușit să facem cofrajele și, când le-am îmbinat, totul a ieșit perfect”.
În anul 2010, Biroul de Arhitectură “Dorin Ștefan” câștiga locul I la Concursul de Idei “Taiwan Tower” din Taichung, al treilea oraș ca mărime din Taiwan. Propunerea arhitecților români avea să impresioneze juriul: un turn înconjurat de dirijabile care urcă și coboară. Un turn sub simbolistica cifrei opt, numărul norocos al taiwanezilor, inspirat de un copac sacru în cultura taiwaneza, money tree, un copac cu o tulpină formată din mai multe tulpini împletite.
B365: Proiectul “Taiwan Tower” este tot sticlă, este tot Lumină, parcă se întâmplă undeva în viitor. Am impresia că tot ceea ce faceți este SF. Vă place SF-ul, vă hrăniți Creativitatea cu SF?
Dorin Ștefan: “Nu, nu îmi place, pentru că eu vreau ca Timpul pe care-l trăiesc să-l aduc la performanțe de science-fiction, dar să fie realizabile. Sunt arhitect și pentru mine proiectul nu poate să rămână pe hârtie, pentru mine proiectul trebuie să fie făcut, pentru că ăsta este sensul arhitecturii: noi trebuie să creem mediul artificial în care să trăim. Și atunci, nu mă pasionează sf-ul. În schimb, orice performanță tehnică pe care aș putea să o transpun în arhitectură, da, mă interesează”.
“Am venit cu ideea ca, pe un miez vertical înalt de 350 de metri, să circule niște lifturi uriașe ca niște console”
Dorin Ștefan: “Proiectul pentru Taiwan a fost unul extraordinar. Eram în plină criză. Dacă acum suntem în pandemie, acum zece ani eram în plină criză economică. În birou nu prea aveam de lucru, se cam opriseră toate și am căutat un concurs. Am găsit acest concurs mondial în care se cerea un Turn care să fie un fel de Turn Eiffel. Adică un Turn care să simbolizeze ceva, ei urmau să aniverseze 100 de ani de independență a insulei față de olandezi. Foarte interesant. Și atunci tu trebuia să te gândești că dacă acum 100 de ani a fost Turnul Eiffel (care era o mare performanță tehnică atunci, realizată din îmbinarea acelor elemente, lamele metalice prinse în mii de nituri) ce poți să faci astăzi ca să vii cu o altă construcție care să se transforme, eventual, într-un simbol?”.
Dorin Ștefan: “Am ajuns la concluzia că noi ar trebui să aducem Mobilitatea ca element nou. Pe un miez vertical înalt de 350 de metri, cam asta era și proiecția lor, să circule niște lifturi uriașe ca niște console. Singura posibilitate de a avea niște console uriașe era că ele să fie mai ușoare decât aerul și așa ne-am gândit la zepelinuri, la acele dirijabile care prin anii ’30 au făcut mare vâlvă. Ne-am gândit că aceste dirijabile să urce și să coboare ca niște ascensoare uriașe. Marea problema a dirijabilelor este că acolo sus, la peste 300 de metri, vântul este atât de puternic încât nu poate fi pusă nicio ancoră. Dirijabilul pleacă, poate fi cât de cât reglat, dar nu poate să funcționeze perfect ca un lift”.
Dorin Ștefan: “Sigur că am reușit să câștigăm concursul tocmai pentru că niciun proiect din cele 250 de proiecte înscrise, din toată lumea, niciunul nu era atât de diferit ca al nostru. Am stat de vorba cu câteva persoane din juriu și mi-au povestit că au fost uimite. Toți propuseseră tot felul de turnuri răsucite, care de care mai interesante. Nu am mai ajuns în faza a doua a proiectului, cea de realizare efectivă, pentru că tehnologia pentru ideea noastră abia urmă să fie dezvoltată. Ar fi însemnat să așteptăm încă șase ani de cercetare, patru ani de omologare și celor din Taiwan acest termen de investiție nu le convenea, ei aveau nevoie repede de Turn, de aceea nici nu s-a mai făcut”.
Dorin Ștefan: “M-am văzut și cu Primarul orașului Taichung, era fericit, își făcuse calculul că în doi ani va amortiza investiția, știa câte persoane vor urca și vor coborâ. Câstigătorul de pe locul doi făcuse un turn cu un fel de fermă de alge pe verticală, erau multe proiecte, dar niciunul nu avea această mobilitate. Din șapte membri ai juriului doar unul era inginer, un japonez, restul erau arhitecți. Inginerul japonez a zis că nu este convins că se poate face. Mai târziu, când ne-am dus la partea cu devize, pentru că cei selectați trebuia să facă și un deviz ca să se vadă dacă se poate realiza sau nu, după ce le-am explicat de ce nu se poate face, un membru din juriu care era un arhitect, decanul unei mari Facultăți de Arhitectură din Anglia mi-a zis: ah, ah, de ce nu se poate face?!! Păi știam eu că inginerii ți-au stricat lucrarea”.
B365: Cu ce va hrăniți Creativitatea? Sunteți conectat la toate ideile de arhitectură din lume..
Dorin Ștefan: “Mă inspir din tot ceeea ce văd și din foarte multă informație care vine pe parcurs. De fapt, eu îi zic Har, fiecare îi spune cum vrea. Pentru că am văzut așa: când plec la un proiect mă gândesc, știu, am văzut, sunt foarte apropiat de artă, mă interesează foarte mult arta, tot ceea ce înseamnă creativitate, poezie, literaratură, imagine. Încep un proiect, îl lucrez, trec prin multe variante și la un moment dat se produce așa o lumina în proiect, se luminează ceva aproape de la sine”.
Dorin Ștefan: “Am verificat asta în multe proiecte, e o chestie aproape colosală când s-a limpezit și asta este. Așa s-a întâmplat și la Biserica din Alba Iulia, așa s-a întâmplat și la prima lucrare, Opera Center. Trecusem prin tot felul de variante și la un moment dat vine acest ajutor, un ajutor care vine din altă parte”.
B365: Deci nu este doar un gând pe care-l rafinați în timp și lucrați mult la el, este și forță.
Dorin Ștefan: “Ba da, dar eu nu trag o linie și spun asta-i linia, ci este un parcurs care pleacă cu multe ezitări, cu multe începuturi care se leagă între ele, apoi multe sunt rezolvări. La un moment dat, lucrurile se liniștesc și tot zbuciumul se așează. Inițial, există ideea care este bazată pe Rațiune, există un gând rațional. Dar există și Intuiția pe care o gândești cu Inima. Acea Intuiție nu mai vine prin Rațiune, ea vine prin altă gândire și vine din altă sursă. Pleci cu o idee, dar reușești să părăsești Ideea, nu rămâi blocat în ideea rațională și logică. Poți să o continui cu elementul de Intuiție care vine dintr-o altă formă de informare și de trăire”
B365: Care este proiectul din București de care sunteți foarte mulțumit?
Dorin Ștefan: “Este cel care va veni. Numai în acela cred, pentru că aproape toate lucrările pe care le-am făcut au diferite neîmpliniri. Ele vin dintr-o grabă a celui care dă banii sau a constructorului care dă deoparte proiectul, nu mai are răbdare să-l ducă și ia o decizie care mă exclude pe mine. Și atunci, acolo sunt clar neîmpliniri, unele sunt chiar gafe. De pildă, la Biserica din Alba Iulia care e formată din pereți verticali și are un acoperiș care plutește peste pereți, acolo la cornișă exista un brâu de sticlă. Era un gol între ele care trebuia umplut cu sticlă, proiectul prevedea o sticlă continuă, foarte fină, retrasă. A venit cel care dădea banii și a zis “acolo să-mi pui niște termopan”, așa i-a și zis. Și atunci a umplut acel spațiu cu o fereastră, în ghilimele din termopan, care a stricat complet efectul care trebuia să fie acolo”.
“Nu poți să folosești un panaceu arhitectural pentru toată lumea, ci trebuie să răspunzi contextual fiecărui comanditar”
B365: Spuneați că orice casă este ca o boală, practic atunci când îi faceți omului o casă îl vindecați într-un fel, îi umpleți un gol
Dorin Ștefan: “Este ca o boală în sensul că nu există o rezolvare pentru Boală ci există o rezolvare pentru Bolnav. Fiecare bolnav vine cu tipicul lui când are o problemă. Nu poți să folosești un panaceu arhitectural pentru toată lumea și lumea să fie fericită, ci trebuie să răspunzi contextual fiecărui moment în care îți apare această cerere și această provocare”.
B365: De ce nu ați plecat din România?
Dorin Ștefan: “Pentru că tot timpul, de mic, am avut șantiere. Și șantierele sunt de fapt copiii tăi care nu te lasă, nu poți să le părăsești. Nici nu cred în asta. De la 30 de ani, când începi să primești câte o lucrare ceva, am intrat în astfel de lucrări cu mersul pe șantier, nu puteam să le părăsesc. Plecând undeva ar fi însemnat s-o iau de la zero cu șantierele, pentru că dacă lucrezi pentru cineva, undeva, durează până când ajungi ca acel șantier să fie al tău și nu al altcuiva”.
Dorin Ștefan: “Mie îmi place foarte mult să merg și să lucrez în șantier deschis. Nici nu cred foarte tare în proiectul care trebuie respectat din momentul în care l-ai predat și până în final. Când te duci pe șantier găsești o serie de soluții mult mai bune, mai interesante. De ce? Pentru că tu, de fapt, plămădesti Spațiul. Oricât ți l-ai imagina, oricât l-ai vedea, chiar dacă-l vezi și în 3D-ul pe care-l avem astăzi, el nu poate să prindă ceea ce tu vezi și vibrația care vine din ceea ce tu vezi. În momentul în care te duci într-un șantier deschis și îl privești cu ochii minții, combinat cu ceea ce poate fi realizat, atunci vezi că aici mi-ar mai trebui o sursă de lumina și acel colț nu-l închid, ci trebuie să-l deschid. În altă parte poate ar mai trebui un Gol. De fapt, noi modelăm Golul. Ca să modelezi Golul nu trebuie să-l umpli de planșee pentru că atunci l-ai omorât, nu mai este Spațiu, sunt niște închisori, niște închideri”.
“Arhitectura trebuie să fie o Artă, să vorbească despre Frumos”
Dorin Ștefan: “Ori, noi trebuie să găsim acel Spațiu care să corespundă nevoilor noastre funcționale, de aceea trebuie să fie un Spațiu care să lucreze ca Spațiu. Marea ruptură care s-a întîmplat la 1900 a fost momentul în care Artele s-au despărțit și Arhitectura nu a mai fost suma artelor care lucrau împreună, cu sculpturi, cu pereți decorativi, etc. Spațiul putea să fie o prismă da, nu conta decât proporția, în rest tu erai fascinat de toată Decorația. În momentul în care Arhitectura a devenit o artă spațială de sine stătătoare, într-un fel concurență cu Sculptura, ea trebuia să vorbească despre Spațiu. Să armonizeze Spațiul locuibil, atât la interior cât și la exterior. Ea trebuie să fie o Artă. Ca să fie o Artă tu trebuie să o contempli, trebuie să-ți placă, să vorbească despre frumos. Însă, dacă tu umpli acel Spațiu cu planșee și cu câteva goluri complet stupide, acolo nu mai este artă, acolo este o construcție utilitară”.
În curând, tot aici, un proiect profund și foarte frumos semnat de Dorin Ștefan: Pavilionul Brincusi din Craiova. O lucrare de op-art (optical art), un mix de idee filosofică, tehnologie și cultură sub semnul celui care a spus că “arhitectura este sculptură locuită”: Constantin Brincusi.
“Make Bucharest Great again”, proiectul B365.ro susținut de Promenada Mall și Mega Mall, parte din grupul NEPI Rockcastle, vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici.