Abia ce mă învăţasem cu binele şi părea din nou acceptabil să mergi cu maşina prin Bucureşti, că m-a lovit cu totul şi cu totul pe neaşteptate traficul de decembrie. De unde, de neunde, de prin grote, de prin peşteri, din cine ştie ce ascunzători, s-a umplut brusc, la fel ca în desenele animate, la loc. Ca furnicle când îţi scapă ceva pe jos, dacă staţi prin Bucureşti, ştiţi ce zic. Problema a fost că m-a luat prin surprindere, dar mi-am amintit brusc de strategiile de supraviețuire de dinainte. De dinainte de pandemie, desigur, pentru că aia e, așa o să vorbim de acum inainte. Era noastră și înaintea erei noastre. Înainte de pandemie și după pandemie.
Aşadar, primul lucru care mi-a lipsit mie acum, cu pandemia, şi care mă bucur că s-a întors, e mâncatul în trafic. Dacă nu aveţi mâncare în maşină (ceea ce e GREŞIT) e bine să aveţi în minte o hartă care să vă zică de unde vă puteţi salva în drumul vostru. De exemplu, eşti mort de foame în trafic şi eşti pe Barbu Văcărescu. Păi trebuie doar să opreşti 2 minute la Băcănia Veche, cumperi nişte şuncă pe care ţi-o feliază pe loc, o pâine, eventual şi o zacuscă pentru că îţi dă şi lingură, eventual vreun quiche, un iaurt, mă rog. Pleci mulţumit cu mâncarea la pachet, până treci de semaforul de Ştefan cel Mare eşti mâncat şi mult mai liniştit. Asta, desigur, se aplică în orice zonă a Bucureştiului, chiar nu e cazul să te prindă nepregătit. (ce e bine e ca la Băcănie ai și parcare. Oricum, o sa revin cu o Hartă a Mâncatului în Trafic, că e păcat sa nu)
Al doilea lucru foarte important pe care TREBUIE să îl facem în trafic în București e cântatul cu voce tare. Ştiu, multă lume cântă la duş, dar nu se compară. Nu ai public, apa strică sonorul, nu poţi să plângi liniştită toţi nervii din tine. Mi-am dat seama că mi-a lipsit şi asta, mult chiar. Și că n-am mai făcut update pe playlist de la începutul pandemiei. Cât am fost în starea de urgenţă, cea mai bună descărcare nervoasă a fost pe Al Bano şi Romina Power. Felicita, Liberta şi Che Sara. Tone de lacrimi am plâns pe ele, le ţin şi acum în playilist, că sunt bune şi de cântat. Mai am aşa:
Dacă e pe dramă, tot James Blunt te salvează. Sau „Have you ever see the rain” (știti ce zic, sper, aaaai-uananau-heviuevarsiiiiii-therein, aia de o cântam când se închideau discotecile, pe când eram tineri, acum 100 de ani) și-ar mai fi multe.
Ce a fost totuși bine în pandemie a fost ca no school, no kids in the car. Niciun mami, niciun nerv, niciun hormon neostoit, nimic. Ar fi mers un ambuteiaj, sa intarzie un pic ajunsul acasă.
All in all, mie de fapt îmi lipseşte real aglomeraţia. Ştiu, o să regret asta când se va aglomera din nou, dar mai bine las scris. Să-mi asum. N-am mai sunat-o pe mătuşi-mea de prin primăvară, de când încă prindeam de 5 ori semaforul de pe Paris.