ARHIVA B365

Arestări în dosarul de corupţie de la Hidroelectrica, cu mită în valoare de 1,4 milioane euro

Instanţa a admis propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru Eugen Brădean şi Ioan Mihăilă, anunţă Mediafax.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti.

Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, au fost reţinuţi, miercuri, de DNA, într-un dosar de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane euro.

Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit anchetatorilor, în luna octombrie, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, a promis unui alt membru din acelaşi Consiliu, denunţător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.

Fostul şef de la OPSPI, Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului Finantelor, Daniel Chiţoiu, este denunţătorul în cazul dosarului de mită în valoare de 1,4 milioane euro pentru încheierea unui contract de furnizare de energie de aproape 263 milioane euro între Hidroelectrica şi firma Energon Power&Gas SRL, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate cazului.

„Promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul inculpatului Brădean Eugen, director de trading în cadrul S.C. Hidrolectrica S.A şi membru în cadrul Directoratului Hidroelectrica SA. Suma promisă cu titlu de mită urma a fi disimulată sub aparenţa unui contract de comision care ar fi fost încheiat de către o firmă off-shore şi firma achizitoare a energiei electrice”, a mai arătat DNA.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button