Aproximativ 1.000 de clădiri din București sunt extrem de fragile în caz de cutremur, spune prefectul Capitalei. Sunt celebrele cu bulină roșie, dar nu sunt singurele

07 feb. 2023
181 Afișari
Aproximativ 1.000 de clădiri din București sunt extrem de fragile în caz de cutremur, spune prefectul Capitalei. Sunt celebrele cu bulină roșie, dar nu sunt singurele
Aproximativ 1.000 de clădiri din București sunt extrem de fragile în caz de cutremur, spune prefectul Capitalei. Sunt celebrele cu bulină roșie, dar nu sunt singurele | Foto: Agerpres

Prefectul Toni Greblă a vorbit despre clădirile din București care sunt expuse în fața unui posibil cutremur cu o intensitate mai mare. Există aproximativ 1.000 de imobile, din care fac parte celebrele clădiri cu bulină roșie, care sunt expuse riscului seismic. El i-a criticat pe cei care nu pregătesc proiectele pentru consolidarea antiseismică a clădirilor și a arătat că an de an o parte din fondurile europene rămân neconsumate.

Declarațiile Prefectului Capitalei Toni Greblă legate de clădirile cu risc seismic din București

Marți, 7 februarie 2023, prefectul Toni Greblă a transmis că o parte din clădirile din Capitală care au un grad scăzut de siguranță în fața unui seism cu o intensitate mai mare sunt clădirile cu bulină roșie, dar mai există clădiri în afara celor cu bulină roșie care au nevoie de o consolidare mai ridicată, mai exact o pregătire mai bună pentru a face față unui cutremur.

Când a fost întrebat dacă este pregătit de un eventual cutremur și dacă există pregătiri realizate alături de ISU, prefectul a declarat că există două părți în acest context, conform News.ro

”Deci mai întâi pregătirea antiseismică, reabilitarea antiseismică a unor clădiri din Bucureşti, care nu sunt puţine, sunt de ordinul a 1000 de clădiri. Consolidarea şi numărul clădirilor care pot fi afectate depinde de intensitatea unui viitor cutremur. A doua parte e pregătirea postcutremur, iar ISU stau mult mai bine. Am făcut exerciţii, există dotare, există un plan aprobat şi fiecare entitate care se implică postcutremur ştiu foarte bine ce au de făcut. Stăm rău, însă, la consolidarea antiseismică a clădirilor.”

Toni Greblă a mai declarat că, în ultimii 15 ani, niciun municipiu din țară nu a dus lipsă de fonduri pentru consolidarea antiseismică a clădirilor:

”An de an fonduri de la Ministerul Dezvoltării, fonduri europene rămân neconsumate nu suntem în stare să muncim pentru a realiza proiecte pentru consolidare antiseismică şi al le transpune în practică. Ar trebui ca şi acest ultim tragic eveniment să ne trezească la realitate. Este necesar să consolidăm clădirile vechi ale Bucureștiului”

Cookies