ARHIVA B365

Aproape jumătate dintre români i-ar primi pe refugiați

În timp ce o mare parte a statelor europene se confruntă cu probleme în ceea ce privește numărul mare de refugiați care încearcă să ajungă în Europa, apar informații cu privire la percepția oamenilor despre aceștia.

Conform Barometrului Integrării Imigranţilor, 40 la sută dintre compatrioţii noştri i-ar primi pe refugiaţi. Nu acelaşi lucru se poate spune despre statul român. În acelaşi timp, numărul celor care sunt de părere că accesul imigranţilor trebuie controlat, este mai mare decât în anii precedenţi, potrivit stiri.tvr.ro.

Doar 10% dintre români au o părere foarte proastră despre refugiați, majoritatea cetățenilor României considerând că aceștia trebuie sprijiniți.

Cu toate acestea, mai arată sursa citată, numărul românilor care consideră că situația străinilor care vin în România să lucreze trebuie controlată foarte atent, crește an de an. 

Studiul a fost realizat de Centrul de Cercetare şi Documentare în Domeniul Intergrării Imigranţilor şi lansat de Asociația Română pentru Promovarea Sănătății, în parteneriat cu Fundația pentru o Societate Deschisă pe 10 iunie 2015. 

După Grecia, Macedonia, Ungaria și alte state europene, și România se pregătește de o posibilă sosire, în țara noastră, a imigranților care încearcă să ajungă în țările din vestul Europei, fugind din Africa și Orientul Mijlociu. Vezi detalii aici.

Vicepremierul Gabriel Oprea a convocat o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă pe această temă. Principalul subiect al discuției va fi problema imigranţilor. Ședința va avea loc joi de la ora 15.00.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button