Aproape de neimaginat, dar totuși s-a-ntâmplat în STB

Lucruri mici, lucruri mari, lucruri de mirare. Absolut orice lucru imaginabil (și câteva neimaginabile) așteaptă să fie descoperite, odată ce-ai urcat într-una dintre mașinile STB. Orice drum e o călătorie inițiatică.

🚌 Pe scaunele din spatele șoferului, o puștoaică roșcovană, știrbă și cu nas minuscul discută chestii serioase cu bunica ei.

– Acum ești în clasa I, ești mult mai mare și mult mai curajoasă, o liniștește femeia. O să vezi că nu mai durează mult și o să te împrietenești cu fetele! Ce, crezi că eu, când m-am dus prima oară la serviciu, le cunoașteam pe fete? Ni le cunoșteam! Știi cum ne-am împrietenit? Imediat! 

Copila procesează informația și zâmbește. Dar are nevoie de date exacte:

– Buni, dar tu câți ani ai mers la serviciu? 

– Oho, mulți, 40!

– 40 de ani?! Cât a cântat Michael Jackson! 

🚌 Când au apărut poșetele din plastic transparent, totul avea sens: etalai o carte șic, cât să se prindă orice fraier că te pasionează cititul. Un ruj de firmă, ca să se știe că-ți permiți. Și alte chestii care s-arate, fără urmă de-ndoială, cât de mișto ești. Și, firește, că n-ai nimic de-ascuns.

S-au dus în mă-sa farmecul inițial și bunele intenții. Tocmai am văzut în autobuz o gagică purtând pe umăr un plic cât se poate de transparent, cu barete din zale. Nonșalanta are în geanta mai degrabă minusculă o pungă mototolită, câteva bonuri de casă făcute cocoloș, plus niște cosmetice din care cursese ceva pe pereți. 

Poți bănui că restul spațiului e ocupat de un cotor de măr, niște așchii de dermatograf ascuțit acum două zile și-o pereche de șosete care n-au mai ajuns la spălat. O carte oricum n-ar încăpea.

🚎 Pirpiriu către străveziu. Nu pare să aibă mai mult de 8 ani. 

Frumușel, cu ochi verzi și fes ridicol. Stă pe scaun, față în față cu bunică-sa, în troleul 69. Și vorbește încontinuu, tare și agitat. 

Cel mai probabil are Tourette, fiindcă, destul de des, se întrerupe din vorbit, se contorsionează și mârâie niște chestii care sună a porcării. În rest, delirează fascinant și întristător:

Coronavirusul ăsta, ce e cu el? Lumea zice c-a apărut de la șerpi. Auzi, de la mâncărurile astea stupide de șerpi.

Cum a putut Dumnezeu să se creeze singur? Se laudă că e atotputernic, că poate face orice. Dar nu face nimic, se uită la noi și lenevește.

Oamenii au inventat tot felul de lucruri, de experimente, au inventat coronavirusul, au inventat o mulțime de înjurături! Poți să zici „Bună ziua, doamna profesoară, ce lecție frumoasă!”. Sau „Bună ziua, doamna profesoară, ce buci aveți!”. Doamna o să aprecieze spiritul tău de observație și priceperea la calcule. Da, doamna profesoară, mie părinții mi-au tăiat venele de la creier și mi-au băgat o carte de matematică. Dar să nu uităm de buci!

Noi avem o inimă crăpată. La școală am început să iubesc o fără pe nume Raisa și mi-a înghețat inima.

Sunt bolnav, am diabet, pentru că am mâncat foarte multe dulciuri. Am mâncat-o pe bu-ni-ca-as-ta-dul-ce! 

Cred că sunt un zombalău putrezit. Cred că inima mea a făcut grevă.

Eu sunt vulpoi. Sunt purpuriu! Sunt un om-neom! Scot înjurături la fiecare 10 secunde!”

Nota B365.ro: Lăsăm aici, să aveți  când vă urcați în autobuz, troleibuz ori tramvai, alte #CroniciSTB:

• Ce trebuie să faci cu o găină care a răcit și alte mari adevăruri care circulă fără bilet cu STB
• Nepotul din STB pe care vrea să-l cumpere Becali cu 1 milion de euro
• Reacția neașteptată a unei călătoare STB în momentul în care e tamponată în autobuz de un domn doldora de sacoșe