Din data de 8 martie au fost eliminate restricțiile de vârstă pentru serul AstraZeneca. Așadar, 59.522 de persoane cu vârsta de peste 55 de ani s-au programat pentru vaccinarea cu AstraZeneca.
59.522 persoane cu vârsta de peste 55 de ani s-au programat pentru vaccinarea cu AstraZeneca.
Din momentul ridicării restricției de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de AstraZeneca, 59.522 persoane cu vârsta de peste 55 de ani s-au programat prin intermediul platformei informatice dezvoltate de STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, din care 33.797 sunt persoane cu vârsta de peste 65 de ani.
„Cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, pe platforma electronică se pot realiza programări pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, ca urmare a eliminării restricției de vârstă.
Vaccinul se adresează persoanelor cu vârste de peste 18 de ani care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice și persoanele cu dizabilități.
Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro.”, se arată într-un comunicat transmis de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
„În urma recomandărilor Grupului Științific și Medical din cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătății și a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), s-a luat decizia renunțării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca.
Măsura vine ca urmare a apariției noilor date științifice, a experienței și deciziilor altor state europene, precum și a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sens în care vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulților cu vârsta peste 18 ani, conform rezumatului caracteristicilor produsului. Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi și globule albe specializate care acționează împotriva virusului, oferind astfel protecție împotriva COVID-19. Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins între 4-12 săptămâni de la prima doză.”, a transmis CNCAV.