Un document extraordinar, păstrat la Arhivele Naționale ale României, ne dezvăluie o teribilă pățanie trăită de două membre de partid, de altfel cu pile mari la conducerea P.C.R, care au fost repartizate să locuiască împreună cu Elena și Nicolae Ceaușescu, pe atunci necăsătoriți, într-o casă din Cotroceni.
Nicolae Ceaușescu avea vârsta de 28 de ani și era deja membru în C.C al P.C.R, iar Elena Petrescu era activă la Regionala P.C.R Ilfov.

În data de 2 iulie 1946, Eufrosina Iordache și Alexandrina Florea, funcționare la Regionala de Partid „Dunărea de Jos”, au dat o declarație care se păstrează la dosarul de cadre al lui Nicolae Ceaușescu. Documentul (pâra, plângerea, datul cu subsemnatele, n.n), a fost înregistrat la Secția de Cadre, nr. 7221 din data de 8.08.1946.
Eufrosina și Alexandrina au primit repartiție de la partid într-un apartament din strada Dr. Lister 63, care avea 3 camere, bucătărie, baie și hol, din care lor le-a revenit camera cea mai mică.
Eufrosina se descrie drept “fostă secretară a tov. Câmpeanu, secretarul Regionalei de Partid Dunărea de Jos” iar Alexandrina elibera carnete de membru P.C.R la aceeași regională.

În anul 1946, Nicolae Ceaușescu și Lenuța Petrescu trăiau în concubinaj și și-au acuzat colocatarele de imoralitate, mai precis că s-ar fi culcat cu niște tovarăși, fix în patul lor, atunci când ei nu erau acasă.
Sub pretextul că ar fi „tovarășe de moravuri ușoare”, Ceaușeștii au făcut tot ce le-a stat în putință ca să scape de cele două activiste și să rămână singuri în apartamentul din Cotroceni, după cum reiese din document.
În 1946, P.C.R avea 426 de membri cu carnet și 179 fără formalități îndeplinite. La data formulării plângerii tovarășelor, ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu în Partidul Comunist începuse.
Pentru că a împărțit celula cu Gheorghe Gheorghiu-Dej și Chivu Stoica, Ceaușescu devine membru în Comitetul Central al P.C.R la 21 oct. 1945, iar în perioada 1945-1948 este numit secretar al Comitetelor Regionale de partid Dobrogea și Oltenia.
După alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946, Nicolae Ceaușescu a fost ales deputat pe Olt pe listele Blocului Partidelor Democratice, alegeri considerate a fi “cea mai mare fraudă politică din întreaga istorie a parlamentarelor din România”, confirmarea faptului că România intrase pe orbita U.R.S.S.

Din ucenică la un atelier de textile, Elena Petrescu a devenit doamnă în Cotroceni. Să dăm citire însă plângerii tovarășelor Eufrosina Iordache și Florea Alexandrina, așa cum au dictat-o ele cu glasul și au semnat-o cu mâna.
Este de mirare că un astfel de document s-a păstrat, dat fiind obsesia soților Ceaușescu de a-și peria trecutul și de a-și plasa figurile inclusiv la evenimente istorice la care nu au participat.
Subsemnata Eufrosina Iordache, fostă secretară a tov. Câmpeanu, secretarul Regionalei Dunărea de Jos și responsabil cu munca tehnică la secția organizatorică a Regionalei, și subsemnata Florea Alexandrina, fostă la “Dunărea de Jos” cu eliberarea carnetelor de membru, am fost chemate la C.C, secția organizatorică la data de 1 iulie 1946.
Am început munca la secția organizatorică (secretariatul tov. Miron) și am fost trimise de secția respectivă să locuim la tov. Ceaușescu Neculai membru în CC, până când ni se va găsi casă de către tov. Pantiușa (Pantiușa Bodnarenko, general de securitate de origine ucraineană, a condus Direcția Generală a Securității Poporului între anii 1948-1963, n.n).
Tov. Ceaușescu are 3 camere de locuit, afară de bucătărie, bae și un holl mic, așa încât cred că era posibil să stăm și noi într-o cameră (cea mai mică), până când vom avea casă, mai cu seamă că tov. Ceaușescu nu locuiește acasă, el venind la București periodic pentru 2-3 zile.
Tovul Ceaușescu venind într-un timp de la Constanța pentru trei zile, a găsit la mine (Eufrosina Iordache) 2 delegații ale tov. Bărcari T. membru în Comitetul Regional și Vasiliu M., membru în Comitetul Județean Covurlui, cari fuseseră la București în interes de muncă acum două luni și a căror delegații se găseau la mine, pentru că eu le strângeam la Regională.
Noi neștiind nimic despre aceasta, natural că am negat dela început. El însă ținând seama de delegațiile acelea, ne-a spus că portarul l-a informat că la noi au fost doi oameni cu care noi am fi dormit în patul lui și, ca dovadă, are și delegațiile lor!
Cu toate protestele noastre, el a rămas cu impresia că într-adevăr aceștia au fost la noi în timpul cât ei n-au fost acasă, fără ca să cerceteze mai bine delegațiile și să se uite puțin la data când erau eliberate și expirate chiar aceste delegații.
În această direcție, cerem a se da referințe dela Regionala Dunărea de Jos unde suntem foarte bine cunoscute de mai bine de un an, pentru a se vedea că nici nu poate fi vorba de niște imorale, așa cum a remarcat tovul Ceaușescu!
După toată această discuție, ne-a pus în vedere să ne mutăm, ca și cum aceasta depindea de noi și nu de C.C care nu ne putea găsi casă imediat.
Tov. Ceaușescu plecând la muncă la Craiova, a rămas soția sa tov. Lenuța Petrescu dela județeana Ilfov, care avea două chei la ușă și cu toate acestea nu ne dădea nici una, crezând că noi nu știm că ea mai are o cheie!
Am așteptat patru seri la rând până la 10, 11 seara ca să vină. Stăteam pe scări și lumea se lega de noi. Dacă veneau sus în holl, vecinii ne invitau înăuntru, foarte mirați văzând că stăm ore întregi pentru a o aștepta pe Lenuța și în același timp făcându-și diferite păreri despre felul cum se tratează comuniștii între ei!.
Un timp, tov. Ceaușescu a venit de la Constanța, nu a găsit pe nimeni acasă, a intrat înăutru (el având altă cheie) și a încuiat camera care dădea în bae. Asta era într-o vineri, ziua, și ei au venit împreună acasă apoi tocmai luni, deci după 3 zile, în care timp noi nu ne-am putut folosi de bae și nici măcar de closet, fiind la et. 6 și neavând posibilitatea de a merge în altă parte.
Duminică seara, de obicei nu se dă mâncare la cantină și noi ne găteam câte ceva acasă. Tov. Lenuța a plecat de acasă, n-a venit deloc decât a doua zi și pentru a nu-i consuma aragazul probabil, a încuiat bucătăria și n-am avut unde găti absolut nimic, așa că n-am avut ce mânca.
Deși am căutat să-i explicăm cum stă situația, ea a spus că nu o interesează, cine ne-a adus aici, n-are decât să aibă grijă, fără a ne ține însă la ea în casă!
I-am arătat că nu avem posibilitatea să ne mutăm imediat, dar ea a venit astăzi dimineața, pe la ora 4 și ceva, și ne-a spus să ne sculăm, să ne strângem toate lucrurile, că va începe curățenia și ne dă afară. Am strâns totul, am plecat la muncă la C.C și i-am spus că dacă telefonează cineva la ea la județeană și întreabă de noi, să-i spună că noi am plecat la Galați!
Am crezut că se va sesiza de aceasta și ne va întreba că dece plecăm fără a anunța C.C, dar ea nici nu s-a gândit la asta și a spus că dacă va fi întrebată, va spune că am plecat la Galați!
Noi am mers mai târziu, am luat lucrurile și le-am dus în altă parte.
În concluzie:
Este inadmisibil ca tov. Ceaușescu să ne reproșeze că am fi vinovate de fapte imorale, căci chiar dacă nu ne cunoaște, se pot cere referințe despre noi, mai cu seamă că numitul tov. Neculai este membru în C.C și cu atât mai mult, trebue să dea dovadă de mai multă înțelegere față de ceilalți tov.
E rușinos deasemeni, ca tova sa, Lenuța Petrescu, să se poarte cu noi mai rău ca o cucoană proprietăreasă, să ne trimită în fiecare zi să ne căutăm casă.
Aceasta mai cu seamă că vecinii din apartamentele alăturate, vedeau cum așteptam ore întregi la ușă și deși noi căutăm să scuzăm întârzierea ei, ieșea în relief tendințele ei de ne face mizerie, pentru a-i elibera casa.
2 iulie 1946. Semnează Eufrosina și Alexandrina.
