Aplicație utilă persoanelor care suferă de depresie, creată de elevi din București

de:
23 mai 2015
0 Afișari
Aplicație utilă persoanelor care suferă de depresie, creată de elevi din București

Echipa, formată din elevii Alexandru Amarandei-Stanescu, Valentin Bucur, Alexandru Sasu şi Matei Dimitrie Tita, sub coordonarea profesoarei Cristiana Popescu, şi-a propus să determine utilizatorii să îşi schimbe percepţia şi comportamentul cu ajutorul unor citate, provocări şi imagini motivaţionale furnizate de „BestBuddy” şi adaptate la profilul fiecarui utilizator.

Aplicaţia va fi realizată cu sprijinul unor psihologi şi va putea fi instalată gratuit de orice posesor de smartphone, informează realitatea.net.

„Am observat că tot mai mulţi oameni din jurul nostru sunt trişti sau deprimaţi şi am vrut să găsim o modalitate de a-i ajuta să-şi schimbe starea de spirit. Am gândit aplicaţia ca pe un prieten. Fiecare utilizator va răspunde la un chestionar şi va avea un profil virtual conectat la o bază de date ce va fi actualizată regulat. În funcţie de starea emoţională, aplicaţia va interacţiona cu utilizatorul prin imagini, citate motivaţionale şi prin intermediul unor teme de lucru realizate cu ajutorul unor psihologi”, a spus Alexandru Sasu, membru în echipa Buddy Apps.

Alexandru Sasu va participa, împreună cu colegii lui, la finala internaţională a competiţiei, unde vor fi echipe din Bulgaria, China, Filipine, India, Olanda, Singapore şi Spania.

Liceenii vor fi premiaţi pe scena Ateneului Român, la Gala Investeşte în Educaţie – Business Hall of Fame, care va avea loc în 27 mai.

Cookies