Apelul ministrului Mediului către Parlament: Trebuie urgentată reexaminarea Codului Silvic

de:
26 mart. 2015
0 afișări
Apelul ministrului Mediului către Parlament: Trebuie urgentată reexaminarea Codului Silvic

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor Grațiela Gavrilescu a lansat, miercuri, un apel public către Președinții celor două Camere ale Parlamentului României, dar și către parlamentarii care urmează să își exprime votul asupra Codului Silvic, reîntors în Parlament de către Administrația Prezidențială, cu solicitarea de reexaminare.

În documentul scris, ministrul Grațiela Gavrilescu insistă pe lângă președinții Senatului și Camerei Deputaților să sprijine sectorul silvic din România „prin includerea pe ordinea de zi și reexaminarea în regim de urgență a Legii, astfel încât Codul Silvic să poată fi retransmis Președintelui spre promulgare în cel mai scurt timp”.

Ministrul mai spune că: „Nevoia unui nou Cod Silvic este discutată de specialiști și de întreaga clasă politică de mai bine de 3 ani, încheiați cu succes, în februarie anul curent, prin adoptarea actului în discuție de către întregul Parlament al României. Noul Cod Silvic vine cu o serie de articole importante care au rolul să pună capăt monopolurilor mari în domeniul prelucrării lemnului și să determine intrarea în normalitate a suprafețelor de păduri deținute de micii proprietari din țară”.

De asemenea, referindu-se la decizia Președintelui României Klaus Iohannis de nepromulgare a Codului Silvic și de solicitare a reexaminării acestuia de către Parlament, ministrul consideră că: „Această decizie nu face altceva decât să întârzie nejustificat punerea în aplicare a unei legislații corecte și moderne, menită să apere micii proprietari de pădure, să combată tăierile ilegale și să stimuleze extinderea fondului forestier național, în special în regiunile cu deficit mare de pădure”.

Totodată, în cadrul apelului public adresat parlamentarilor români, Grațiela Gavrilescu subliniază: „În calitatea mea de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, dar și de deputat în Parlamentul României, vă invit să lăsați de-o parte orice interes de natură politică și economică și să votați acest act normativ prin prisma interesului național, astfel încât Codul Silvic să poată fi retransmis Președintelui, spre promulgare, în cel mai scurt timp”.

Vezi AICI apelul public al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor către parlamentari.

Președintele Klaus Iohannis a cerut, luni, reexaminarea Legii care aduce o serie de modificări și de completări Codul Silvic. Mai multe detalii AICI.

Cookies