Ai atât de multe motive să organizezi un eveniment special pentru copilul tău. Fie că este vorba de ziua lui de naștere, onomastica, Halloween, Paște, 1 Iunie, sau pur și simplu pentru că a fost curajos și a trecut cu bine de prima săptămână de școală. Aproape în fiecare săptămână se întâmplă ceva nou și deosebit în viața copilului tău și este important să le marchezi într-un fel, astfel încât să creezi amintiri frumoase, la care să reveniți cu drag peste ani.
Desigur, o petrecere pentru copii nu este „joacă de copii”. Organizarea acesteia presupune timp, efort (pentru a găsi locația potrivită, meniul potrivit pentru copii, divertismentul adecvat, decorațiunile), resurse financiare, imaginație și flexibilitate. Tocmai pentru că nimănui nu îi este simplu să gestioneze toate aceste lucruri și să se și distreze la petrecerea organizată pentru copilul său, îți recomadăm să apelezi de data aceasta la o firmă care organizează petreceri pentru copii, și care te pot ajuta să bifezi mare parte din sarcinile notate în to-do list.
Te întrebi ce îți poate oferi o firmă specializată în organizare de evenimente pentru copii? Mai jos vei găsi o listă în care am cuprins câteva dintre serviciile pe care o firmă de încredere ți le poate pune la dispoziție pentru evenimentul tău.
Animatori cu experiență
Cu siguranță știi deja cât de important este divertismentul de calitate la petrecerile pentru copii. Atunci când părinții nu iau în calcul acest aspect, copiii nu se joacă cu toții împreună, aleg să se joace jocuri pe telefon, și merg deseori la părinți cu nemulțumiri legate de vreunul dintre ceilalți copilași care i-a zis ceva, a făcut ceva ce l-a supărat, etc.
Dacă vrei să te asiguri că cei mici se vor juca împreună și se vor distra de minune, optează pentru un animator pentru copii. Acesta este literalmente sufletul petrecerii. Animatorul organizează jocuri antrenante, concursuri cu premii, modelează baloane și este un expert al face painting-ului. Glumele sale inspirate, spontaneitatea, voioșia și cheful de joacă vor atrage copiii ca un magnet. Așa că tu vei putea sta liniștită, în compania celoralți adulți, în timp ce prichindelul tău se distrează alături de prietenii săi.
Surprize dulci
Dulciurile nu pot lipsi, categoric, de la petrecerile pentru copii. Mulți prichindei au grijă din timp să-și informeze părinții cum doresc să arate tortul de ziua lor, cu ce personaj din desenele animate să fie, ce aromă să aibă. Așadar, dulciurile ocupă locul de cinste la petreceri. O firmă specializată în evenimente pentru copii îți poate pune la dispoziție câteva variante de suprize dulci pentru cei mici, cum ar fi balonul exploder – un balon imens, umplut cu alte mici baloane, dulciuri și confetti, pinata în diverse forme, mărimi și culori – aceasta poate avea forma unui personaj din desenele animate, și este umplută cu dulciuri și mici jucărioare pentru copiii prezenți la petrecere, sau un tort din dulciuri ambalate– dulciurile, sucurile, bomboanele se aleg de comun acord cu părinții, iar acestea sunt dispuse festiv sub forma unui tort, ce poate fi decorat cu diverse figurine sau imagini cu personaje din desenele animate.
Decorațiuni din baloane
Baloanele ne însoțesc în aproape toate evenimentele semnificative din viața noastră. Atrag atenția la orice nuntă, botez, zi de naștere. Și reprezintă un photo corner ideal pentru acele poze spectaculoase pe care ne dorim să le postăm pe Instagram.
Decorațiunile din baloane presupun efort, imaginație și îndemânare, așa că nu oricine se pricepe să relizeze modele uimitoare. De aceea, îți recomadăm să întrebi firma de evenimente pentru copii de acest serviciu, și să stabiliți împreună o tematică, culorile de bază și să amploarea pe care ai dori să le aibă decorațiunile din baloane de la evenimentul tău.
Ateliere de creație
În cazul în care copilașii de la petrecere au peste 5 ani, vor avea cu siguranță răbdarea și entuziasmul necesare pentru a patricipa la un atelier de creație. Tematica și materialele pot fi stabilite de comun acord cu părinții, sau aceștia pot alege dintr-o listă standar de ateliere, cum ar fi atelierul de făcut brățări și lănțișoare, atelierul de colorat sau pictat, atelierul de făcut măști, atelier de tablorui senzoriale.
Copiii se vor distra și, în același timp, își vor exersa răbdarea, dexteritatea, imaginația. La finalul atelierului, fiecare copil se va putea lăuda cu propria creație artistică, care va putea fi luată acasă și păstrată drept amintire de la evenimentul la care au participat.
Așadar, ce spui? Vrei ca următoarea petrecere a copilului tău să iasă din tipare, dar să te poți relaxa și tu alături de invitați? Atunci apelează cu încredere la o firmă ce organizează evenimente pentru copii, și lasă-i pe experți să te uimească cu talentul lor de a transforma o petrecere într-un eveniment magic!