Apel al Poliţiei Române privind POKEMON GO: Puteţi găsi Pokemonii respectând regulile de circulaţie

de:
19 iul. 2016
0 Afișari
 Apel al Poliţiei Române privind POKEMON GO: Puteţi găsi Pokemonii respectând regulile de circulaţie

Puteţi găsi Pokemonii respectând, în acelaşi timp, regulile de circulaţie şi protejându-vă pe dumneavoastră şi pe cei din jur„, scrie Poliţia Română pe contul de pe pagina de Facebook.

Poliţia Română vrea astfel să prevină incidente precum cele semnalate în străinătate, unde aplicaţia Pokemon Go a produs busculade şi chiar accidente de circulaţie. Pokemon Go este un joc în care utilizatorii se deplasează prin oraş, cu ajutorul unei hărţi, ca să captureze „monştri”. Aplicaţia a făcut furori în lumea întreagă şi tot mai mulţi posesori de smartphone-uri au început să joace. Acest joc s-a dovedit periculos în străinătate unde a fost lansat cu câteva zile înainte de a fi prezent şi în România.

Vineri, o busculadă generală s-a produs în Central Park din New York. Sute de persoane s-au reunit în celebrul parc american, pentru a captura un „Aquali” – un Pokemon rar şi greu de prins, conform news.ro.

Şoferul unui automobil şi-a abandonat vehiculul pe marginea străzii, lăsându-şi motorul pornit, deoarece era grăbit să plece în căutarea acelui Pokemon. Scene similare au avut loc în US Park din Washington, dar şi într-un parc din Chicago. Accidente nefericite se produc aproape în fiecare zi în rândul utilizatorilor jocului. Un tânăr a intrat cu automobilul într-un copac din Auburn deoarece juca „Pokemon Go” în timp ce conducea vehiculul. Doi tineri au căzut în ocean de pe o faleză din California.

Acest joc video poate fi descărcat gratuit pe dispozitivele mobile care funcţionează cu sistemele de operare Android şi iOS. Jocul, care combină franciza veche de 20 de ani cu realitatea augmentată, permite jucătorilor să se plimbe în vecinătăţi cunoscute în viaţa reală, căutând în acelaşi timp personaje din jocul „Pokémon”, pe ecranele smartphone-urilor. În apropierea unui Pokémon, telefonul mobil primeşte o notificare şi camera foto a acestuia se declanşează, făcând să apară un „monstru” în cadrul imaginii. Astfel, utilizatorul are posibilitatea de a-şi fotografia „captura” acolo unde a găsit-o.

Cookies