Apar 700 de locuri noi de parcare în Capitală! Parcarea de lângă Palatul Copiilor, validată

de:
05 iul. 2019
1 Afișari
Apar 700 de locuri noi de parcare în Capitală! Parcarea de lângă Palatul Copiilor, validată

Sentința a fost pronunțată în dosarul în care asociațiile „Salvați Bucureștiul” și „Eco-civica” au solicitat instanței de judecată anularea hotărârii de consiliului local nr. 59/2017, prin care au fost aprobate sumele maximale necesare amenajării parcării sus-menționate. Deși în faza de fond, Tribunalul București a dispus anularea acestei hotărâri de consiliu local, în data de 04.06.2019, Curtea de Apel București a admis recursul autorității locale, a casat sentința recurată și, în rejudecare, a respins acțiunea reclamantelor ca nefondată.

„Mă bucură faptul că magistrații au decis în favoarea oamenilor, în favoarea comunității Sectorului 4. Așa cum am spus și în tr ecut, adevărul și buna-credință vor înfrânge întotdeauna încercările disperate ale unor oameni fără căpătâi, fără interes real pentru dezoltarea societății. Le mulțumesc pe această cale judecătorilor pentru curajul de a nu se lăsa intimidați de presiunea publică, evident una provocată intenționat, pe care oponenții proiectelor de investiții derulate de Primăria Sectorului 4 au tot încercat să o creeze și să o impună în mentalul colectiv”, declară Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Menționăm faptul că aceasta nu este singura încercare a celor două asociații sus-menționate de a bloca proiectul de investiții menit să decongestioneze traficul rutier din cartierul Tineretului din Sectorul 4. Cele două entități ceruseră și în 2018 anularea documentației tehnico-economice la faza de studiu fezabilitate pentru amenajarea parcajului. Similar situației mai sus prezentate, Tribunalul București a admis acțiunea reclamantelor și a dispus suspendarea executarii hotărârii de consiliu local, însă în data de 27.09.2018, Curtea de Apel București a admis recursul și a respins cererea de suspendare ca nefondată. Și această sentință este una definitivă.

Cookies