Carnea de pui din comerț injectată cu apă. Clienții păcăliți de producători care încalcă legea

de:
05 feb. 2013
1 Afișari
Carnea de pui din comerț injectată cu apă. Clienții păcăliți de producători care încalcă legea

Studiile efectuate de Autoritățile abilitate au relevat faptul că practica de a crește nivelul de umiditate din carnea de pui.

„Dintre eșantioanele prelevate s-au înregistrat diverse abateri, printre care și depășirea proporției maxime de umiditate. Mă refer la produse care aveau permis un procent nu mai mare decât acel invocat, 4,3, pe care îl aplică, să spunem, bulgarii. Depășirile au fost mai mari de 10%”, a explicat Bogdan Nica, președintele ANPC.

În schimb, producătorii recunosc că în carne există apă, dar spun că e ceva normal. „Nu este apă injectată, ci apa care rămâne în urma procesării”, a declarat Ilie Van, președinte Uniunea Crescătorilor de Păsări din România. Explicațiile acestuia nu este plauzibilă însă, potrivit reprezentanților Autorității Sanitar-Veterinare, informează Digi24.

Omul trebuie să știe ce plătește și ce cumpără. Mi-e greu să spun dacă influențează calitatea cărnii. Unele produse, prin rețetă, trebuie injectate, dar trebuie să se respecte timpul la procesul termic. Un timp mai scurt duce la apă mai multă în pui, înseamnă bani mai mulți. Dacă se introduce și sare, atunci înseamnă creșterea perioadei de valabilitate, dar, în același timp, sunt oameni care nu au voie să mănânce sare”, a explicat Dragoș Frumosu, președinte Federației sindicatelor din industria alimentară.

Nu toată carnea de pui de pe mesele românilor provine de la producătorii autohtoni. Din cinci pui, unul este adus din import. Românii consumă anual 500.000 de tone de carne, potrivit cifrelor furnizate de crescătorii de păsări. Producţia de pui este însă în creştere, pe fondul cererii tot mai mari. Comparativ cu carnea de porc ori de vită, carnea de pui are un preț mai mic.

Autorităţile din Bulgaria sunt mai exigente faţă de cele europene în privinţa cărnii de pui. Nu le mai permit comercianţilor sa vândă pui cu un conţinut de apă mai mare de 4,3%. O normă care ar fi trebuit respectată și de producătorii români, lucru care de multe ori nu se întâmplă.

Cookies