Lucrările la linia 5 au fost sistate din cauza lipsei de finanțare, a fost anunțat prin intermediul câtorva afișe lipite pe șantier. Una dintre companiile care se ocupă de modernizarea șinelor a avertizat Primăria Capitalei încă de săptămâna trecută că acest lucru se va întâmpla, acuzând administrația publică că nu a plătit facturile.
Mai multe imagini cu afișele prin care este anunțată sistarea lucrărilor de la linia 5 din cauza lipsei de finanțare au apărut pe grupurile de Facebook ale bucureștenilor.
Barbu Văcărescu.
În notificarea transmisă către municipalitate, una dintre companiile care se ocupă cu lucrările la linia 5 a spus că a realizat lucrări de circa 41,3 milioane de lei, însă ar fi primit de la Primăria Capitalei doar 6,5 milioane de lei.
Linia 5 se află în reabilitare de câteva luni, iar sursele Newsweek au obținut documente potrivit cărora compania Mari Vila-Com SRL somează Primăria Capitalei să achite facturile pentru lucrările deja realizate, care ar valora circa 41,3 milioane de lei.
În total, trei companii se ocupă de primul tronson de reabilitare al liniei de tramvai 5.
Pe același subiect: