Anunț pentru toți călătorii STB. A apărut o nouă aplicaţie de plată online în tramvaie și autobuze. Cum se folosește

10 iun. 2021
199 Afișari
Anunț pentru toți călătorii STB. A apărut o nouă aplicaţie de plată online în tramvaie și autobuze. Cum se folosește

Anunț pentru toți călătorii STB din București. Societatea de Transport București a anunțat că de miercuri a apărut o nouă aplicaţie de plată online în tramvaiele și autobuzele din Capitală. Aceasta se cheamă 24Pay și poate fi descărcată din Google Play ori App Store sau prin codul QR din mijloacele de transport. Cum funcționează.

Utilizatorii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) beneficiază, începând de miercuri, de o nouă aplicaţie de plată online, ca urmare a finalizării proiectului pilot cu aplicaţia mobilă BPay, a anunţat compania.

Ce este 24Pay de la STB

Potrivit unui comunicat de presă al STB, 24Pay este noua aplicaţie mobilă care permite plata călătoriei cu telefonul mobil prin înrolarea cardului bancar. Securitatea tranzacţiei este asigurată prin tehnologia Mastercard/Visa.

Adrian Criţ, directorul general al STB SA, spune că dorește implementarea unor soluții alternative de plată pentru călători.

Ne dorim implementarea unor soluţii alternative de plată a călătoriei, astfel încât utilizatorii noştri să beneficieze de modalităţi sigure şi rapide de achiziţie a titlurilor de călătorie în orice moment al zilei, fără a mai fi necesară deplasarea la centrele de vânzare. Evoluţia tehnologiei ne deschide mai mult către inovaţie şi ne oferă posibilitatea de a ne alinia noilor tendinţe privind plăţile digitale

Cum poate fi folosită aplicația

Aplicaţia poate fi descărcată gratuit direct din: Google Play; App Store; App Gallery sau prin scanarea codului QR afişat în mijloacele de transport public.

Conform STB, utilizatorii care au titluri de călătorie achiziţionate prin aplicaţia BPay vor putea să le utilizeze până la data expirării. Ulterior, plata călătoriei se va putea face doar prin intermediul aplicaţiei 24Pay.

Ce metode de plată există în prezent

În continuare, STB SA pune la dispoziţia călătorilor modalităţi alternative de achiziţie şi plată a călătoriei precum platforma de reîncărcare online a cardului de transport nominal, plata prin SMS şi plata cu cardul bancar contactless direct la validator.

Și totuși, lăsând aplicațiile și cardurile deoparte, bucureștenii lasă lunar o tonă de gunoi în STB, conform datelor prezentate de Digi24 în urma unui material filmat la Depoul Militari.

”Din păcate, zic eu, că doar prin măsuri coercitive se poate regla treaba asta. Transportul public e al locuitorilor. E al locuitorilor orașului. Și beneficiarii lui trebuie să aibă calitate. Zilnic, mijloacele de transport în comun se curăță, se spală, se igienizează. Cetățeanul, ca-n orice țară civilizată, trebuie să fie conștient de faptul că nu poate să-și lase produsele pe care le utilizează în mijloacele de transport în comun”, a explicat Adrian Criț, directorul STB.

Ca să vă imaginați,  o tonă de gunoi adunată lunar de STB din mașini și tramvaie cântărește cât 20 de mii de PET-uri de doi litri.

Cookies