Anunţ de la Elcen după falimentul RADET. Ce se întâmplă cu căldura bucureştenilor

de:
12 nov. 2019
0 Afișari
Anunţ de la Elcen după falimentul RADET. Ce se întâmplă cu căldura bucureştenilor

„Elcen asigură pe această cale toţi factorii implicaţi cât şi pe bucureşteni că are capacitatea şi disponibilitatea de a asigura furnizarea agentului termic şi a apei calde în sezonul de iarnă 2019-2020, atât timp cât va exista garanţia achitării serviciilor prestate. În acest sens, în urma şedinţei convocate de către Ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, s-a comunicat către PMB soluţia legală pentru asigurarea continuării prestării serviciului public de furnizare a energiei termice şi a apei calde, aşteptându-se, aşa cum s-a atras atenţia încă de săptamâna trecuta, asumarea de către PMB a responsabilităţii asigurării continuităţii serviciului”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Elcen.

„Pentru a asigura continuitatea furnizarii energiei termice, Elcen, care este pregătita să continue furnizarea agentului termic pentru bucureşteni, a comunicat solutia legala pentru a fi asigurata furnizarea şi distribuirea agentului termic la populaţie motiv pentru care solicita PMB sa dea dovada de responsabilitate în luarea de urgenţă a măsurilor necesare”, mai scrie comunicatul Elcen.

Deschiderea procedurii de faliment a RADET nu atrage în mod automat deschiderea procedurii de faliment a Elcen, „după cum în mod eronat afirmă dna Primar General”. Elcen se află în procedură de reorganizare la momentul de faţă şi poate să asigure alimentarea cu energie termică şi apă caldă a bucureştenilor atât timp cât plata acestor servicii este asigurată, inclusiv prin achitarea subvenţiei de către PMB, arată aceeaşi sursă.

Ei susţin că pe aproape tot parcursul anului 2019, Elcen a fost în situaţia de a avea dreptul de a sista furnizarea agentului termic către RADET pe motiv de neplată a facturilor scadente după 90 de zile de la livrare şi prin eforturile administratorilor şi sprijinul Ministerului Energiei a asigurat furnizarea energiei termice fără sincope, chiar dacă în anumite momente valoarea datoriilor scadente depăşeau 400 milioane lei.

„Chiar şi în lipsa aprobării Comitetului creditorilor Elcen, administratorii societăţii şi-au asumat riscul de a continua furnizarea pentru confortul bucureştenilor, fără ca pe reprezentanţii RADET şi ai PMB să-i preocupe îndeplinirea obligaţiilor contractuale”, mai scrie în comunicat.

Potrivit sursei citate, ajungerea in faliment a RADET a fost determinată de faptul că Planul de reorganizare al RADET propus de administratorul judiciar ROMINSOLV a fost nelegal, lucru constatat de judecătorul-sindic şi confirmat de către Curtea de Apel Bucureşti si nu de pozitia Elcen.

„Răspunderea pentru starea de faliment a RADET este a Rominsolv şi PMB cei care au gestionat activitatea acestei societăţi şi care au propus un Plan de reorganizare ilegal. În loc să-şi asume răspunderea, Rominsolv şi PMB încearcă astăzi să plaseze această răspunde în sarcina Elcen, a administratorului judiciar şi să o justifice în fel şi chip. În realitate prin propunerea unui Plan de reorganizare al RADET ilegal, pe care au refuzat să-l modifice, Rominsolv si Primăria Municipiului Bucureşti au condamnat la faliment RADET, judecătorul-sindic neputând lua o altă hotărâre”, mai arată sursa citată.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, după ce Curtea de Apel Bucureşti a hotărât definitiv ca Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Bucureşti (RADET) să intre în faliment, că a vorbit cu ministrul Economiei să meargă la ELCEN şi să ia legătura cu autorităţile locale astfel încât bucureştenii să nu fie afectaţi.

Cookies